‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 7 decembrie, 2024
6.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriGranturi mici pentru diversificarea serviciilor turistice

Granturi mici pentru diversificarea serviciilor turistice

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

EFES MOLDOVA, în parteneriat cu Asociația Națională pentru Turism Receptor și Intern din Moldova (ANTRIM), anunță lansarea celei de-a patra ediții de granturi mici în cadrul proiectului #PrieteneștePentruTurism – o inițiativă comună, care își propune să încurajeze diversificarea și dezvoltarea serviciilor turistice oferite de pensiunile din țară. 

Scopul acestei inițiative este să contribuie la poziționarea Republicii Moldova ca o destinație turistică bazată pe durabilitate, autenticitatea tradițiilor și dezvoltare responsabilă.

Acest program se concentrează pe gospodăriile din sate, casele rurale, pensiunile din țară și alte afaceri din turism, care sunt locurile unde tradițiile și istoria sunt păstrate vie. Oamenii din spatele acestor locuri își reinventează activitatea în turismul rural, oferind vizitatorilor experiențe autentice specifice locațiilor tradiționale. 

‹ adv ›

Din 2022 programul a extins lista posibililor beneficiari, oferind posibilitatea de participare ONG-urilor dar și Primăriilor, cu condiția că acestea alocă pentru realizarea proiectului o sumă cel puțin echivalentă cu valoarea grantului. 

Ca și în edițiile precedente, valoarea maximă a grantului oferit de Efes Moldova constituie 100 000 MDL.

„Suntem bucuroși să încurajăm și să susținem, într-un mod prietenos,  dezvoltarea turismului local, aducând oamenilor o experiență autentică. Prin proiectul „PRIETENEȘTE PENTRU TURISM”, împreună facem pasul către viitor, valorificând tradițiile, pentru a poziționa Republica Moldova pe harta destinațiilor turistice de top
”, Ludmila Andronic, Director Afaceri Corporative Efes Moldova.


„Proiectul reprezintă un angajament ferm pentru a valorifica tradițiile și frumusețile țării noastre, oferind vizitatorilor experiențe autentice și inovatoare. Prin această inițiativă, ne propunem să poziționăm Moldova ca o destinație turistică atrăgătoare și prietenoasă pentru turiști deopotrivă din țară și din străinătate. Cu susținerea partenerilor acestui program, suntem hotărâți să contribuim la dezvoltarea durabilă a turismului local și la crearea de oportunități pentru toți cei implicați în acest sector”, Director Executiv ANTRIM Elena Stepanov.

Participanții interesați vor prezenta  Comisiei de Evaluare documentele necesare și cererea de finanțare, propunând strategii inovatoare pentru implementarea proiectului. Setul de documente poate fi consultat pe pagina www.antrim.md.

Documentele pot fi trimise prin e-mail la adresa: [email protected]. Perioada pentru aplicări este 2 august 2023 – 10 septembrie 2023.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›