‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 22 noiembrie, 2024
9.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriGrâul rusesc spulberă orice competiție pe piața din Egipt

Grâul rusesc spulberă orice competiție pe piața din Egipt

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Grâul românesc, cel mai important produs de export al agriculturii locale, ratează a cincea licitație consecutivă organizată de GASC – achizitorul de stat din Egipt – pentru o diferență de preț de 4 Dolari/MT FOB față de cotațiile înaintate de comercianții de marfă rusească, anunță agrofinanciar.ro.

Chinezii de la COFCO și americanii de la ADM și CHS au oferit astăzi grâu românesc în Egipt, însă cotațiile FOB au fost cu cel puțin 4 dolari/MT mai scumpe față de cotația medie de achiziție de 198.98 dolari/MT la care GASC a cumpărat astăzi 170.000 MT de marfă produsă de fermierii din Rusia.

Licitația de astăzi ratată de grâul românesc este a cincea competiție consecutivă de acest tip pe care marfa produsă local o ratează în ultimele două luni și jumătate.

‹ adv ›

Ultimul vapor de 60.000 MT de grâu românesc a fost vândut în Egipt pe 25 Iulie cu încărcare în perioada 1-9 Septembrie.

Egiptenii au primit astăzi șapte oferte de grâu rusesc, două oferte de grâu franțuzesc și alte trei oferte pentru a cumpăra grâu produs în România.

FOTO: agrofinanciar.ro

Rușii spulberă orice competiție pe piața din Egipt

În cele din urmă, achizitorul de stat din Egipt a decis să cumpere 170.000 MT de marfă produsă în Rusia la o cotație medie C&F de 214.2 dolari/MT, în creștere cu 1 dolar/MT față de o achiziție similară făcută în urmă cu o săptămână.

‹ adv ›

Competitivitatea puternică a cotației grâului rusesc le-a permis acestora un adevărat galop de sănătate pe piața din Egipt în prima jumătate a sezonului comercial curent 2017/2018.
Rușii au vândut până în prezent 2.6 milioane MT de grâu către achizitorul de stat din Egipt, de 2,1 ori mai mult față de aceeași perioadă a sezonului precedent.

România a vândut până în prezent 600.000 MT către același client internațional, cu 60% mai mult față de aceeași perioada a sezonului precedent.

Prezența pe piață din Egipt este un obiectiv strategic atât pentru România, cât și pentru Rusia în condițiile în care economia nord-africană este cel mai mare importator de grâu la nivel mondial cu importuri publice și private de aproximativ 1 milion MT pe luna.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›