‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 12 decembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriGrupul Trans-Oil a câștigat o licitație de livrare a 10 mii de tone de...

Grupul Trans-Oil a câștigat o licitație de livrare a 10 mii de tone de ulei vegetal în Egipt

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În cadrul unei licitații organizate la începutul lunii septembrie de agenția guvernamentală egipteană pentru achiziționarea de alimente GASC, compania TOI Commodities, din cadrul grupului Trans-Oil a câștigat dreptul de a livra 10.000 de tone de ulei de floarea soarelui, scrie Mold-street.

Datele publice arată că agenția guvernamentală egipteană pentru achiziționarea de alimente GASC a licitat importul a 30.000 de tone de ulei de soia și 10.000 de tone de ulei de floarea soarelui. 

Conform condițiilor licitației, furnizarea uleiului către importator ar trebui să se facă în perioadele 20 octombrie – 10 noiembrie și/sau 11 – 31 noiembrie în condițiile de plată prin acreditiv după 180 de zile de la încheierea contractul.

‹ adv ›

Furnizorii internaționali au oferit următoarele prețuri: 

  • Uleiul de floarea-soarelui a fost oferit de opt companii la prețuri cuprinse între 1.333 dolari și 1.550 dolari pentru o tonă în loturi de 5.000 – 15.000 de tone.
  • Uleiul de soia a fost oferit de șase companii la prețuri cuprinse între 1.405 dolari și 1.475 dolari pentru o tonă în loturi de 6.000 – 30.000 de tone.

În final, GASC a contractat în cadrul licitației 27.000 tone de ulei de floarea-soarelui, cu livrare în perioada 11-30 noiembrie: 

  • 11.000 de tone de la ASTON, la un preț de 1.300 dolari pe tonă, C&F (Cost and Freight – CFR)
  • 10.000 de tone de la TOI COMMODITIES, la un preț de 1.300 dolari pe tonă, C&F
  • 6.000 de tone de la EGYPTIAN AFRICAN CO, la un preț de 1.300 dolari pe tonă, C&F.

Astfel TOI Commodities Sa, o subsidiară din Elveția a grupului Trans-Oil a câștigat dreptul de a livra 10.000 de tone de ulei de floarea soarelui. 

„Am devenit competitivi doar ca urmare a anulării deciziei (Dispoziției nr. 21 din 18 mai 2022 a Comisiei pentru Situații Excepționale), potrivit căreia TVA-ul la exportul și reexportul de ulei de floarea-soarelui se făcea fără drept de deducere”, a precizat Vitali Butnaru, directorul financiar al grupului Trans-Oil.

‹ adv ›

Potrivit lui Butnaru, la licitație a fost folosită compania din Elveția pentru că „trebuia să prezentăm o garanție bancară către GASC”.

„Am avut 2 zile la dispoziție să pregătim garanția bancară și în Republica Moldova în asemenea termeni – nu este posibil”, a mai spus directorul financiar al grupului Trans-Oil, cel mai mare jucător de pe piața cerealelor și oleaginoaselor din Moldova.

Amintim că, la ședința din data de 6 septembrie curent, CSE a abrogat dispoziția din 18 mai 2022, potrivit căreia TVA-ul la exportul și reexportul uleiului de floarea soarelui dezodorizat, inclusiv din Zona Economică Liberă și Portul Internațional Liber Giurgiulești, se va face fără drept de deducere.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›