Produsele fertilizante vor trebui să respecte cerințe de siguranță și calitate actualizate pentru a putea fi puse pe piață.
În acest sens, Guvernul a aprobat un proiect care stabilește proceduri de evaluare a conformității, cerințe tehnice aplicabile acestor produse și responsabilități mai bine definite pentru operatorii economici și autoritățile competente în contextul actualizării spectrului de produse fertilizante și a cunoștințelor tehnico-științifice despre acestea.
Documentul are ca obiectiv crearea unui cadru previzibil de reglementare a produselor fertilizante, astfel încât pe piață să ajungă doar produse verificate, sigure și conforme.
Noile prevederi introduc mecanisme diferențiate de evaluare a conformității, în funcție de tipul fertilizantului și de materiile componente utilizate, precum și cerințe de testare pentru anumite categorii de produse.
Noile prevederi au rolul de a reduce riscurile asociate produselor neconforme, de a asigura un control al calității fertilizanților pentru toate tipurile de produse disponibile pe piață și de a oferi mai multă claritate pentru operatorii din domeniu.
Totodată, proiectul contribuie la protejarea sănătății publice și a mediului, prin aplicarea unor cerințelor actualizate pentru produsele utilizate.








Comentarii