‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriHerbafruct - microclusterul de plante aromatice și medicinale, în vizită de documentare

Herbafruct – microclusterul de plante aromatice și medicinale, în vizită de documentare

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Pe 8 octombie, 7 membri ai microclusterului de ierburi aromatice și medicinale Herbafruct, finanțat de PNUD și Elveția, precum și 10 agenți economici interesați de aderare la microcluster, au participat la o vizită de documentare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru” pentru a face schimb de experiență și explora oportunități de extindere și inovare în domeniul agriculturii și produselor naturale.

La Grădina Botanică, participanții au fost ghidați de Ion Roșca, director și Maricica Colțun, șefa laboratorului, care au prezentat colecția de plante medicinale, aromatice și condimentare.

Cu un genofond impresionant de peste 400 de specii, atât autohtone, cât și străine, organizate în 72 de familii și 192 de genuri, Grădina Botanică contribuie la schimburile internaționale de semințe.

‹ adv ›

Anual, colecția este îmbogățită cu 15-20 de specii noi din flora spontană sau prin colaborări cu alte instituții internaționale, menținându-și astfel activitatea științifică dinamică.

„Colecția Grădinii Botanice oferă un potențial imens pentru antreprenorii din domeniul culturilor medicinale și aromatice.

Nu este vorba doar despre extinderea diversității culturilor agricole, ci și despre dezvoltarea de produse noi cu aplicații terapeutice.

Această colecție nu reprezintă doar un spațiu de cercetare, ci și un motor de inovare și dezvoltare economică în agricultură și sănătate”, a spus Ecaterina Cercheja, reprezentanta companiei Doctor Farm.

Vizita de studiu a continuat la compania Biantti SRL, membră a microclusterului Herbafruct, companie care oferă o gamă variată de uleiuri presate la rece, nuci crude și prăjite, făină degresată, fructe și legume deshidratate, semințe și boabe, sucuri și oțeturi.

În plus, compania colaborează cu parteneri locali, precum Doctor Farm și BIO Camara din Zăbriceni, realizând împreună peste 80 de tipuri de ceaiuri și siropuri.

‹ adv ›

Tot pentru microclusterul Herbafruct, pe 9 octombrie s-a desfășurat un atelier pentru elevii Școlii Profesionale din Nisporeni, cu participarea Liliei Chisnicean, cercetătoare la Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor.

Evenimentul a fost găzduit de Conacul Mierii din Micleușeni. Peste 30 de tineri au fost instruiți la tema plantelor aromatice și medicinale, cu accent pe recunoașterea acestora în natură, utilizările medicinale, tehnologiile de cultivare și metodele de recoltare și prelucrare.

Companiile Liubcom International SRL, Biantti SRL, Studicom SRL și Conacul Mierii SRL au prezentat oportunități de angajare și exemple din activitatea lor.

„Acest eveniment este rezultatul unei colaborări esențiale între membrii clusterului, operatorii economici, Institutul de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor și Școala Profesională din Nisporeni.

Implicarea lor este crucială pentru educarea tinerilor și atragerea acestora în sectorul plantelor medicinale și aromatice”, a declarat Viorel Chivriga, consultant național în cadrul proiectului „Piețe reziliente și incluzive în Moldova”, proiect finanțat de Elveția și implementat de PNUD.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›