Programele de granturi investiționale destinate „Facilitării accesului la piețele de desfacere” și „Managementului durabil al terenurilor”, în cadrul Proiectului Agricultura Competitivă în Moldova (MAC-P) au fost prezentate miercuri, 19 octombrie, în cadrul expoziţiilor internaţionale specializate „Moldagrotech” şi „Farmer”, în sala de şedinţe din pavilionul central al C.I.E. Moldexpo.
Conferinţa de presă a fost organizată de comun cu Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) și Unitatea Consolidată pentru Implementarea şi Monitorizarea Proiectelor în domeniul Agriculturii (UCIMPA).
Ministrul Eduard Grama a menționat că programele vor derula începând de săptămâna viitoare. El a exprimat gratitudinea pentru partenerii externi care susțin dezvoltarea sectorului agroalimentar al Republicii Moldova.
Proiectul MAC-P este finanţat de Banca Mondială, Guvernul Suediei şi Fondul Global de Mediu în parteneriat cu Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare şi Ministerul Mediului.
Obiectivul proiectului vizează sporirea competitivității sectorului agroalimentar al R. Moldova prin susținerea modernizării sistemului de management al siguranței alimentelor, facilitarea accesului producătorilor agricoli la piețe și integrarea practicilor agricole de mediu și a celor de management durabil al terenurilor.
Astfel, programul de granturi investiţionale “Facilitarea accesului la piețele de desfacere” prevede asocierea agricultorilor din domeniul horticol, în grupuri de producători şi susținerea acestora în efectuarea investițiilor în tehnologii destinate infrastructurii post-recoltare.
În conformitate cu prevederile Acordului de Finanţare (a doua finanţare adiţională) acordată Proiectului MAC-P, în valoare de 10 mil. dolari SUA, programul va continua stimularea investiţiilor în infrastructura post-recoltă din sectorul horticol. Totodată programul de granturi investiţionale va fi extins şi asupra a două sub-sectoare noi: colectarea şi procesarea mierii şi laptelui.
Proiectul acordă asistenţa tehnică specializată în vederea identificării potenţialelor grupuri de producători, facilitării înregistrării grupurilor de producători, elaborării studiilor de fezabilitate a investiţiilor şi planurilor de afaceri, susținerii grupurilor de producători după demararea sub-proiectelor investiţionale. Bugetul alocat pentru acest program de granturi este de 8 milioane dolari SUA. Termenul de implementare expiră la 30 iunie 2019.
Cel de-al doilea program de granturi investiţionale “Sporirea productivității printr-un management durabil al solului” acordă suport financiar nerambursabil post-investițional producătorilor agricoli care au implementat tehnologii de management durabil al solului.
Granturile post-investiţionale sunt destinate compensării cheltuielilor pentru procurarea de echipamente şi utilaje agricole performante care asigură conservarea solurilor, precum și pentru implementarea practicilor fito-ameliorative, hidrologice, anti-erozionale, agro-forestiere și silvopastorale de management durabil al terenurilor. Bugetul alocat pentru acest program de granturi este de cel puţin 1 milion dolari SUA. Termenul de implementare expiră la 30 iunie 2017.
Expozițiile „Moldagrotech” şi „Farmer” vor fi deschise la Moldexpo până pe data de 22 octombrie. Echipa Agrobiznes vă așteaptă în ospeție la standul nostru din Pavilionul Central.
Comentarii