Înflorirea apei este un fenomen produs în bazine acvatice (iazuri) prin poluarea cu îngrășăminte, ape uzate de origine menajeră și industrială a apei.
La descompunerea materiei organice, substanţele biogene sunt consumate de algele cianofite care dacă se dezvoltă în cantități mari pot provoca aşa-zisul fenomen al „înfloririi apei”.
Mirosul apei devine neplăcut, iar deficitul oxigenului solvit (folosit în procesul de respiraţie şi de descompunere a materiei organice moarte) poate provoca asfixierea în masă a peştilor şi a altor hidrobionţi (mai ales pe timp de noapte când plantele consumă oxigenul în urma respiraţiei).
Înflorirea apei produce multiple daune şi activităţii de acvacultură, mai ales prin fluctuaţiile diurne foarte mari ale oxigenului solvit.
Sunt cunoscute cazuri de pieire în masă a Crapului, Sângerului, Novacului, Cosașului, Șalăului, Bibanului, Somnului, Carasului în timpul dezvoltării în cantităţi semnificative a algelor cianofite.
Unele specii de peşti sunt capabile să acumuleze pe parcursul vieţii toxinele acestora (bioacumulare).
Tratarea cu var stins sau clorurarea sedimentelor din lacurile cu pricina (după scoaterea peştilor) este foarte importantă, chiar dacă se ştie că între timp se distrug organisme folositoare din ele.
Pentru combaterea înfloririi apei, se aplică diverse metode chimice tradiţionale, cum ar fi tratarea cu pulbere de var nestins direct în apă (în cazul când pH>8,5), utilizarea sulfatului de cupru (CuSO4 ) până la 6,0 kg/ha (în multe ţări, acesta este interzis din cauza toxicităţii crescute) și a peroxidului de hidrogen (H2O2).
De asemenea, pentru preîntâmpinarea înfloririi apei este obligatoriu ca în perioadele critice să se menţină un debit de alimentare continuu, împrospătându-se mereu apa heleşteului (primenirea apei).
O metodă biologică, eficientă şi inofensivă de preîntâmpinare a acestui fenomen periculos este folosirea în acvacultură a peştilor fitoplanctonofagi cum ar fi Sângerul.
Graţie filtrului său branhial foarte fin, poate reţine particule de 0,35-0,45 mm, în majoritate formate din alge planctonice din toate categoriile, inclusiv cianofite, zooplancton şi detritus organic.
Astfel, antrenarea biomasei algale în nutriţia peștilor fitoplanctonofagi devine utilă funcţionalităţii ecosistemului, diminuându-se riscurile negative provocate de fenomenul înfloririi apei (Bulat Dm., 2019).
Bibliografie: Bunele practici în piscicultură în contextul schimbărilor climatice; Autori: Adrian USATÎI, cercetător știinţific în biologie, expert în ihtiologie, acvacultură şi piscicultură. Nicolae ȘAPTEFRAŢI, cercetător știinţific în biologie, expert în biodiversitate şi ihtiologie. Dumitru BULAT, doctor habilitat în știinţe biologice, specializare hidrobiologie, ihtiologie
Comentarii