Declarația a fost făcută de premierul Ion Chicu în cadrul Forumului Investițional BERD, dedicat statelor Parteneriatului Estic, organizat în premieră, la Londra, de Banca Europeană pentru Construcții și Dezvoltare cu prilejul aniversării a 10 ani a inițiativei PaE.

La eveniment au fost prezenți șefi de state și guverne din Azerbaidjan, Armenia, Georgia, Ukraina, Belarus și Moldova, reprezentanți de nivel înalt ai UE și BEI, precum și investitori internaționali, pentru a identifica noi oportunități de investiție în proiecte naționale majore, a crește interesul investitorilor față de țările din regiune, dar și de a impulsiona cooperarea comercială între statele membre.

„Este foarte important să ne concentrăm nu numai pe produse tradiționale, dar să trecem la cele cu valoare adăugată înaltă, care folosesc materii prime locale pentru prelucrare și să asigurăm exportul acestora la un nivel tehnologic avansat. Vrem să promovăm și viziunea noastră clară asupra unei agriculturi performante. Trebuie să fii cel mai bun, în ceea ce ești deja bun”, a declarat Ion Chicu.

Premierul a adus drept exemplu sectorul automotive, care s-a dovedit a fi o istorie de succes în Republica Moldova. Volumul exporturilor și numărul de joburi create se dublează în fiecare an, ajungând la 15 mii de angajați în acest sector, în anul 2018.

Prim-ministrul a apreciat rolul important al BERD în susținerea dezvoltării economice a țării, atât prin proiecte de finanţare şi de consultanţă menite să atragă investiții străine directe, cât şi prin dialogul cu autoritățile Republicii Moldova în scopul promovării agendei de reforme. BERD este unul dintre principalii partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova, volumul total de investiţii BERD până în prezent este de 1,29 miliarde de euro prin intermediul a 128 de proiecte.

LASĂ UN COMENTARIU

Please enter your comment!
Please enter your name here