‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 4 noiembrie, 2024
8.9 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriIurie Fală: „România va deveni a doua piață de desfacere pentru fructele sâmburoase din...

Iurie Fală: „România va deveni a doua piață de desfacere pentru fructele sâmburoase din Moldova”

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

În cea de-a doua zi a Conferinței Naționale Businessul Fructelor, care s-a desfășurat în incinta Complexului Turistic Costești, raionul Ialoveni, s-au adunat circa 150 de horticultori care au dorit să se informeze despre soiurile de perspectivă de cais, dar și alte specii sâmburoase.

Iurie Fală, directorul executiv a Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct, a relatat că, piața de desfacere pentru prune este mai diversificată, astfel că s-au exportat mai mult de 10 mii de tone în UE, prin aceasta s-au depășit contingentele tarifare.

„În anul curent, am reușit să recoltăm circa 15 mii tone de prune. Am exportat o cantitate mare în România, cu 32% mai mult în comparație cu anul precedent. Dacă în anul 2017, am exportat circa 6 500 de tone de prune, în anul acesta am depășit cantitatea de 8 600 de tone. În aceste circumstanțe, putem constata că România va deveni a doua, după importanță, piață de desfacere pentru fructe, în special pentru fructele sâmburoase. Totodată, cea mai mare cantitate de struguri a fost exportată în Federația Rusă, dar avem livrări și către Polonia, România, Cehia. Am reușit să identificăm și alte piețe interesante pentru producătorii noștri cum ar fi Germania, Austira unde au fost exportate cantități destul de mari, circa 1000 de tone, ceea ce este un fapt foarte îmbucurător. În cadrul Conferinței, ne-am adunat pentru a face anumite totaluri, dar și pentru a trasa direcții noi de dezvoltare. Acest lucru se realizează alături de partenerii noștri, furnizorii de mijloace de producție, care lucrează alături de producătorii de la noi. Aceștia sunt și partenerii noștri de la instituțiile de finanțare, care finanțează investițiile pentru modernizarea ramurei, reprezentanți ai instituțiilor de cercetare din România, Italia, Israel, Austria, Olanda. Realizăm un schimb de experiență. Totodată, învățăm cum să identificăm noi piețe de desfacere, cum să prezentăm produsul nostru. În cadrul Conferinței am discutat despre standartele de marketing, despre sarcinile care stau în fața noastră și cum să face comerț cu fructe pe piețe alternative. Accesul și căile de logistică s-au dezvoltat foarte mult în ultimii ani și termenul de livrare se micșorează de la zi la alta. Am arătat care sunt direcțiile prioritare pentru diferite fructe, pentru că nu putem să mergem cu toate fructele pe aceiași piață. Conferința este o platformă bună de discuție. Am reușit să fixăm repere și pentru următoarea ediție a acesteia”, ne-a spus Iurie Fală.

Pe parcursul zilei au fost abordate și alte subiecte ce țin de inovații în domeniul fertilizării, irigării și protecției integrate contra bolilor și dăunătorilor, sisteme de irigare cu consum redus de apă, soluții anti-îngheț în livezi, monilioza la sâmburoase și soluții eficiente de combatere.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›