Cu toate că devine o piață pe care concurența este tot mai acerbă, Federația Rusă rămâne, în continuare, una dintre principalele destinații pentru fructele moldovenești.
În perioada 21-24 septembrie, Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct participă pentru al 10-lea an consecutiv la Expoziția Internațională WorldFood Moscow.
Expoziția este cel mai important eveniment din sectorul de produse agroalimentare și fructe proaspete din Rusia, alte țări CSI, Mongolia și India.
În acest an, 5 companii reprezintă Asociația și sectorul de fructe proaspete moldovenești potențialilor cumpărători. Participarea la expoziție este organizată de Moldova Fruct cu suportul Agenției de Investiții.
Fructele moldovenești se bucură, în continuare, de recunoaștere din partea consumatorilor ruși, totuși concurența pe această piață devine de la an la an tot mai mare.
Reprezentanții Moldova Fruct au discutat cu un șir de potențiali cumpărători de la rețelele de magazine din Federația Rusă, Belarus și India.
În anul 2021, Moldova va recolta peste 600 mii tone de mere.
….Nu sung Garantati, de cate ori au respins, mai atent!