‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
-1.7 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageAfaceriIurii Diuța, producător: Pentru caisele ambalate se oferă un preț cu 10% mai mare

Iurii Diuța, producător: Pentru caisele ambalate se oferă un preț cu 10% mai mare

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Iurii Diuța, producător din partea stângă a Nistrului, EuroRostAgro SRL, implementează cele mai noi tehnologii de producere și post-recoltare a fructelor.

„În 2011 mi-a venit ideea să plantez o livadă. Anterior mă ocupam de importul de fructe. Am pornit de la plantarea mărului. Este fructul care ocupă locul unu în lume ca volume comercializate”, relatează Iurii Diuța, conducător al întreprinderii EuroRostAgro SRL din partea stângă a Nistrului. 

Întreprinderea a plantat 7 hectare de măr în anul 2012, iar în 2013 noi suprafețe cu fructe sâmburoase și sămânțoase.

În prezent, EuroRostAgro SRL gestionează 65 hectare de livadă și 12 hectare de pomușoare. Soiurile performante de fructe plantate au fost achiziționate din Italia, Belgia, Spania. 

„Primii pași în acest domeniu i-am făcut fiind ghidați de colegii noștri producători din Moldova. Despre soiuri ne-am informat, ne-am consultat cu companii din Italia. Am selectat soiuri solicitate pe piață, astfel încât să nu avem probleme la comercializarea fructelor”, spune Iurii Diuța. 

‹ adv ›

De menționat că întreprinderea este una dintre primele din Moldova care a inițiat cultivarea piersicului plat. 

Inițial, au fost plantate 3 hectare cu piersic plat, iar în 2021 alte 7 hectare. 

„Am aflat despre această cultură în cadrul expozițiilor internaționale la care am participat, am analizat diferența de preț între piersicul tradițional și piersicul plat. Piața nu este atât de mare pentru piersic plat, dar loc este pentru această cultură. Este o cultură specifică, care necesită o abordare specială. Ne-am oprit la cele 10 hectare pe care le avem în total. Această cantitate noi vom reuși să o livrăm”, spune producătorul. 

În 2019 întreprinderea a recoltat primele piersice plate care au fost comercializate pe piața internă și în Federația Rusă. 

‹ adv ›

Iurie Diuță este unul dintre beneficiarii „Platformei de dezvoltare a capacităților de export a producătorilor de fructe de pe ambele maluri ale Nistrului” creată de Asociațiile Moldova Fruct și Dnestrovskii Fruct cu asistența  Suediei și PNUD în cadrul proiectului „Dezvoltarea capacităților de export  pe  malurile Nistrului” (AdTrade).

Întreprinderea beneficiază de mentorat la export, iar pentru promovarea eficientă a fructelor pe noi piețe, este în proces de elaborare un tur virtual.

„Alături de alți producători din regiune, participăm la un șir de schimburi de experiență alături de colegii de la Moldova Fruct. Domeniul de producere a fructelor în stânga Nistrului se dezvoltă mai greu pentru că nu avem aici subvenții la plantarea livezilor, la construcția frigiderelor. Ultimii 2 ani avem suport sub formă de credite cu 3-4%. Producătorii de pe malul drept al Nistrului dețin mai multă experiență în producerea și comercializarea fructelor pe care o împărtășesc cu noi”, relatează Iurii Diuța. 

EuroRostAgro a achiziționat recent un echipament de ambalare a fructelor de tip flow pack. 

„Am comercializat măr ambalat, urmează să comercializăm cais, nectarin și piersic plat ambalat. Pentru caisul ambalat se oferă un preț cu 10% mai mare decât pentru cel vândut în lădițe”, afirmă producătorul.  

‹ adv ›

Majoritatea fructelor sunt comercializate în prezent pe piața Rusă, Ucraina, dar și pe piața locală. Pentru viitor, întreprinderea planifică să diversifice piața de desfacere, iar fructele produse pe malul stâng al Nistrului să ajungă pe noi piețe. 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›