‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 4 octombrie, 2024
16.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMAIA instituie un grup de lucru alături de cercetători pentru a evalua problemele agricultorilor

MAIA instituie un grup de lucru alături de cercetători pentru a evalua problemele agricultorilor

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Adaptarea la schimbările climatice este esențială pentru viitorul agriculturii în Republica Moldova, iar abordările bazate pe știință și cooperarea strânsă între MAIA, agricultori și comunitatea științifică sunt fundamentale pentru dezvoltarea unor strategii eficiente și sustenabile.

Acestea sunt principalele concluzii de la ședința de astăzi, unde s-au discutat provocările cu care se confruntă sectorul agricol, generate de schimbările climatice.

În acest sens, MAIA instituie un grup de lucru alături de cercetători pentru a evalua problemele stringente ale agricultorilor și a formula recomandări.

‹ adv ›

În perioada următoare, grupul de lucru va întreprinde mai multe vizite în zonele de nord, centru și sud a țării, pentru a avea discuții cu agricultorii și a colecta informații relevante.

În baza acestor evaluări, vor fi formulate recomandări ce vor fi comunicate părților.

Potrivit comunității științifice, temperaturile extrem de ridicate și precipitațiile variabile sunt identificate drept factori majori care afectează culturile agricole și animalele.

‹ adv ›

Porumbul și floarea-soarelui, de exemplu, nu rezistă la temperaturi de 40 de grade Celsius, iar în sectorul zootehnic, temperaturile ridicate reduc semnificativ productivitatea și calitatea produselor lactate.

În fața acestor provocări, a fost subliniată necesitatea unor recomandări specifice pentru fiecare zonă a țării, bazându-se pe ceea ce s-a întâmplat în ultimii cinci ani și pe condițiile actuale din Republica Moldova.

S-a discutat despre identificarea și utilizarea unor culturi mai rezistente la secetă și culturi de acoperire, cum ar fi sorgul, meiul, armurariul și muștarul.

‹ adv ›

Cercetătorii mai recomandă ajustarea densității plantelor și a cantității de îngrășăminte utilizate, în funcție de condițiile climatice specifice fiecărui an.

În plus, este esențială implementarea asolamentelor de 6-7 culturi, pentru a îmbunătăți fertilitatea solului și a menține sustenabilitatea agriculturii. 

Actualmente, condițiile de secetă extremă diminuează randamentul și calitatea producției la culturile de câmp.

Cu toate acestea, intervenții localizate și strategice pot ajuta la prevenirea efectelor adverse ale caniculei.

Cercetătorii vor oferi soluții și recomandări specifice, care să sprijine agricultorii în gestionarea acestor provocări și în optimizarea utilizării resurselor disponibile.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›