Deschiderea unor noi piețe en-gros și en-detail la Chișinău și Bălți a fost subiectul de discuții de astăzi a unei ședințe, la care a participat ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare Vladimir Bolea, ministrul Economiei Sergiu Gaibu, directorul APP ș.a.
Autoritățile își propun ca în câteva săptămâni, producătorii autohtoni să aibă acces la noi piețe agricole și să își comercializeze produsele de sezon.
Centrul Internațional Expozițional Moldexpo va organiza aceste piețe, pregătind tejghele și corturi, precum și asigurând condiții minime de igienă, pază și de verificare a mărfurilor.
La târguri se vor vinde exclusiv produse autohtone, vor fi amenajate spații speciale pentru cei care vor să vândă angro, precum și spații pentru persoanele fizice care au surplus de produse în gospodăriile lor.
Grupul de lucru a venit cu ideea ca târguri de acest fel să fie organizate și în alte câteva orașe, cât mai aproape de grupurile compacte de producători, astfel încât și cetățenii din acele regiuni să aibă acces la fructe și legume moldovenești, la prețuri competitive.
Comentarii