‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMinistrul Agriculturii, bănuit că ar fi luat mită pentru înstrăinarea ilegală a 9,2 ha...

Ministrul Agriculturii, bănuit că ar fi luat mită pentru înstrăinarea ilegală a 9,2 ha de terenuri ale CNVVC

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Actualizare 21:30. Eduard Grama, reținut astăzi pentru 72 de ore într-un dosar de corupție a cerut să fie transferat la spital din cauza unor probleme de sănătate. Informația a fost confirmată pentru Agora de către șefa serviciului de presă al CNA, Angela Starinschi.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, a fost reținut miercuri, 15 martie, pentru 72 de ore, fiind bănuit că ar fi luat mită pentru înstrăinarea ilegală a 9,2 ha de terenuri adiacente Colegiului Naţional de Viticultură şi Vinificaţie din Chişinău (CNVVC). Declaraţia a fost făcută astăzi de către şeful Procuraturii Anticorupţie, Viorel Morari, în cadrul unui briefing de presă, informează Moldpres.

Potrivit sursei citate, în cadrul dosarului de înstrăinare a peste 30 de hectare de teren din comuna Stăuceni, care aparţineau Colegiului menționat, au mai fost iniţiate dosare penale pe faptul unor acţiuni ilegale întreprinse de alţi factori de conducere atît din cadrul Centrului de Excelenţă de Viticultură şi Vinificaţie a mun. Chişinău, cît şi din cadrul Staţiei didactico-experimentală Stăuceni.

„Bănuiţii au urmărit prin acţiunile sale deposedarea instituţiilor conduse de anumite bunuri, în special de terenuri, care aparţineau anterior CNVVC. În rezultatul urmăririi penale s-au stabilit circumstanţele privind o faptă de corupţie care ar fi săvîrşită de către ministrul Eduard Grama. În contextul dat, astăzi au fost efectuate percheziţii atît la biroul, cît şi la domiciliul acestuia, în vederea constatării anumitor documente sau a altor înscrisuri importante pentru cauza penală”, a spus Viorel Morari.

‹ adv ›

Totodată, şeful Procuraturii Anticorupţie a precizat că banii au fost oferiţi de către un conducător din cadrul CNVVC pentru îndeplinirea unor acţiuni ce vizau terenurile Colegiului.

„Persoana reţinută azi urma să întreprindă acţiuni pentru a ajuta suspecţii să intre în posesia celor 9,2 ha adiacente instituţiei. În prezent, sînt efectuate audieri. Mai tîrziu vom decide în privinţa aplicării măsurii preventive”, a mai spus Morari.

Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Eduard Grama, a fost reținut astăzi de ofițerii anticorupţie pentru 72 de ore. Reținerea a avut loc în urma efectuării perchezițiilor la sediul ministerului, în biroul ministrului, iar apoi la domiciliul acestuia. Descinderile au avut loc în cadrul unui dosar de corupție privind tentativa de înstrăinare ilegală a 30 de hectare de teren din comuna Stăuceni, care aparţineau CNVVC.

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

  1. Haha, pina si ministrii din partidul lui Plaha sunt pe cale sa fie bagati la puscarie daca vor fi gasiti vinovati. Se pare ca Maia e oarba atunci cind zice ca nu se lupta cu coruptia.

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›