În cadrul vizitei în Spania, vicepremierul Vladimir Bolea s-a întâlnit cu reprezentantul Guvernului în Andaluzia, Pedro Fernández Peñalver, și cu președintele Societății de Stat pentru Infrastructuri Agrare (SEIASA), Francisco Rodríguez Mulero.
Oficialii spanioli au evidențiat eforturile depuse în ultimii ani pentru construirea și modernizarea sistemelor de irigare, având în vedere creșterea temperaturilor în regiune.
În acest context, s-a discutat despre o colaborare între Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare din Moldova și SEIASA, cu scopul de a transfera bune practici și tehnologii moderne în țara noastră.
SEIASA implementează politicile Ministerului Agriculturii, Pescuitului și Alimentației din Spania, promovând și contractând investiții în lucrări de modernizare și reabilitare a sistemelor de irigații, oferind totodată asistență tehnică în planificarea irigațiilor și managementul resurselor de apă.
În cadrul vizitei, vicepremierul a vizitat Complexul de Irigații El Viar, parte a unei inițiative mai ample de dezvoltare agricolă demarată în anii ’50, destinată să transforme această zonă într-o regiune agricolă productivă.
Complexul include un parc fotovoltaic, construit cu suportul Guvernului Spaniei, care contribuie semnificativ la reducerea costurilor energetice, precum și un bazin de acumulare a apei, utilizat pentru irigarea a 12.000 de hectare.
Ministrul a subliniat importanța modernizării sectorului de irigare pentru Republica Moldova, având în vedere provocările climatice actuale și necesitatea optimizării utilizării resurselor de apă.
De asemenea, a accentuat importanța ca Agenția Națională pentru Îmbunătățiri Funciare din Moldova să adopte practicile SEIASA, beneficiind astfel de experiența vastă a acestei instituții în domeniul irigațiilor.
Comentarii