‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
0.5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMoldova ar putea exporta nuci și mere în India

Moldova ar putea exporta nuci și mere în India

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Războiul comercial dintre India și Statele Unite se reactivează cu o nouă forță, în urma căreia fermierii americani vor avea de suferit din nou. În același timp, acesta va oferi noi oportunități pentru furnizorii de produse din alte țări, în special pentru cei din Moldova, Ucraina și Uzbekistan, scrie East-fruit.com.

Ca răspuns la majorarea taxelor de import pentru oțel și aluminiu furnizate în SUA din India, guvernul Indiei a decis să introducă o taxă majorată, începând cu 31 ianuarie 2019, pentru mere, migdale, alune, linte și năut. Astfel, din cauza taxelor majorate impuse de India americanii vor pierde aproximativ un miliard de dolari, ce puteau fi obținuți din exporturi.

Potrivit estimărilor, situația pe piața indiană a merelor va fi destul de dificilă, deoarece în prezent există o interdicție privind exportul merelor chineze în această țară și SUA a devenit furnizorul principal de mere proaspete pe piața indiană.

‹ adv ›

În sezonul 2017-2018, India a importat 279 de mii de tone de mere, dintre care 55% provin din Statele Unite. În prezent, India planifică să cumpere mere din Ucraina. Însă guvernul indian nu se grăbește să ofere o astfel de oportunitate furnizorilor ucraineni, deși Asociația ucraineană a producătorilor de fructe și legume speră că permisiunea de a exporta va fi obținută în ianuarie 2019.

Teoretic, și Moldova ar putea exporta mere în India, mai ales că unele negocieri au fost deja organizate.

SUA este cel mai mare furnizor de migdale în India, importurile anuale ating 600 milioane de dolari. La fel, SUA este cel mai mare furnizor de nuci în India, obținând aproximativ 40-45 milioane de dolari anual din aceste exporturi.

‹ adv ›

Retragerea Statelor Unite de pe piața indiană a nucilor va afecta producătorii, care au suferit deja din cauza pierderii parțiale a unei alte piețe mari – Turcia. În același timp, piața indiană devine una atrăgătoare pentru furnizorii de nuci din Chile, Ucraina, Uzbekistan, Moldova. Și, deși Moldova și Uzbekistan, spre deosebire de Ucraina, nu au exportat anterior nuci în India, acum exportul poate fi o oportunitate.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›