‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
3.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMoldova caută piețe de desfacere pentru zahăr

Moldova caută piețe de desfacere pentru zahăr

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Din cauza recoltei record de sfeclă de zahăr Moldova se confruntă cu problema comercializării rezervei enorme de zahăr. Despre aceasta corespondentului „INFOTAG” i-a relatat viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Gheorghe Gaberi.

El a spus că „în 2014 se aşteaptă o recoltă record de sfeclă de zahăr, randamentul căreia în unele raioane atinge 70 t/ha”.

„Dacă anterior visam la 30-35 t/ha, acum avem de două ori mai mult. Conform datelor preliminare în anul curent vom avea 160 mii t de zahăr, la care se adaugă 40 mii tone rămase din anul trecut. Consumul intern constituie circa 60 mii tone, respectiv avem un potenţial enorm pentru export”, consideră Gaberi.

‹ adv ›

Potrivit spuselor sale, „introducerea cotelor din partea Rusia a făcut necompetitiv zahărul moldovenesc pe piaţa sa, astfel RM a nimerit într-o situaţie inconvenabilă”.

„Anterior aveam un export bun în Rusia, circa o treime din producţie sau 30-35 mii tone. În ceea ce priveşte piaţa UE, am reuşit deocamdată să livrăm în această direcţie circa 7 mii tone. Aşteptăm o îmbunătăţire a situaţiei pe piaţa estică”, a spus viceministrul.

Moldova dispune de o cotă de livrări a zahărului din sfeclă pe piaţa Uniunii Europene în volum de 35 mii tone. În Rusia exportul de zahăr moldovenesc nu a fost supus cotelor şi era livrat în regim de comerţ liber în cadrul CSI, membru a căreia este Moldova. Însă, din 1 septembrie Moscova în mod unilateral a introdus cote pentru o serie de mărfuri moldoveneşti.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›