‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 15 noiembrie, 2024
3.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleMoldova face business: Importă din Ucraina de șapte ori mai mult decât exportă și...

Moldova face business: Importă din Ucraina de șapte ori mai mult decât exportă și de aproape trei ori mai mult din Rusia

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

România rămâne cel mai important partener comercial al R. Moldova, unde ajung cele mai multe produse moldovenești. De peste Prut importăm bunuri de o valoare apropiată celor exportate, în timp ce din Ucraina și Rusia aducem produse de câteva ori mai multe decât vindem pe aceste piețe, scrie ziarulnational.md.

Datele Biroului Național de Statistică arată că, în perioada lunilor ianuarie-noiembrie 2019, Moldova a exportat în total mărfuri de 2,6 miliarde de dolari, cu 3% mai mult decât în aceeași perioadă din 2018.

În UE am exportat produse în sumă de 1,7 miliarde de dolari, adică 65,7% din totalul exporturilor, iar în statele CSI – 15,8% sau mărfuri de 404,4 milioane de dolari.

‹ adv ›

În România am vândut cele mai multe produse – în valoare de peste 711 milioane de dolari (de peste Prut am importat mărfuri în sumă de aproape 770 de milioane de dolari), Italia situându-se pe locul doi – 244 de milioane de dolari.

Pe piața Federației Ruse am exportat mărfuri în valoare de 244,5 milioane de dolari, dar am cumpărat în aceeași perioadă de aproape trei ori mai mult – de peste 613,4 milioane de dolari.

Situația este puternic dezechilibrată în relațiile comerciale cu Ucraina unde am vândut de 74 de milioane de dolari, dar am cumpărat de șapte ori mai mult – de peste 522,8 milioane de dolari.

‹ adv ›

În ianuarie-noiembrie 2019, importurile de mărfuri ale R. Moldova s-au ridicat la 5,3 miliarde de dolari, cu 1,2% mai mult decât în 2018, deficitul balanței comerciale fiind de 2,7 miliarde de dolari.

Importurile de mărfuri din țările Uniunii Europene s-au cifrat la 2,6 miliarde de dolari, iar din țările CSI – la 1,3 miliarde de dolari.

‹ adv ›
‹ adv ›spot_img
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›