‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 5 decembrie, 2024
-0 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMoldova participă la exercițiul AIE privind criza petrolieră și planifică stocuri strategice de petrol

Moldova participă la exercițiul AIE privind criza petrolieră și planifică stocuri strategice de petrol

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Secretarul de stat Constantin Borosan a participat la exercițiul de simulare a unei crize petroliere regionale, organizat la Paris de Agenția Internațională pentru Energie (AIE).

Exercițiul și-a propus să testeze gradul de reziliență a țărilor membre la o potențială criză și mecanismele de intervenție ale AIE, dar și să evidențieze potențialul prejudiciu economic al unei întreruperi a aprovizionării cu petrol, în funcție de contextul pieței.

AIE a fost creată anume ca urmare a crizei petrolului din 1973 cu misiunea de a asigura securitatea energetică, inclusiv prin sistemul de intervenție colectivă care să atenueze impactul deficitului de produse petroliere asupra pieței globale prin creșterea ofertei sau reducerea cererii.

‹ adv ›

De asemenea, fiecare țară membră a AIE are obligația de a deține stocuri de produse petroliere echivalente cu cel puțin 90 de zile de importuri nete de petrol și de a fi pregătită să răspundă în mod colectiv la perturbări grave ale aprovizionării care afectează piața mondială a petrolului.

Republica Moldova a fost invitată în premieră să participe la acest exercițiu, chiar dacă nu este membră a Agenției Internaționale pentru Energie, după ce Ministerul Energiei a semnat un memorandum de cooperare cu AIE, în martie 2024.

Secretarul de stat Constantin Borosan a prezentat evoluția în domeniu din Republica Moldova, care este dependentă în totalitate de importuri, aproape întreaga cantitate de motorină și benzină este importată prin intermediul companiilor petroliere, care sunt subsidiare ale rafinăriilor din România, dar și prin intermediul porturilor maritime și fluviale din România.

‹ adv ›

Potrivit lui Constantin Borosan, simularea a arătat cât de vulnerabilă este Republica Moldova la o potențială disrupție a livrărilor de produse petroliere, considerând că stocurile comerciale de obicei asigură până la 20 de zile de consum intern.

De exemplu, în luna mai 2022, din cauza provocărilor logistice legate de invazia Rusiei în Ucraina, stocurile comerciale de motorină și benzină erau suficiente doar pentru trei zile de consum curent.

Produsele petroliere rămân sursa de energie dominantă în Republica Moldova, cu un consum anual de 1 130 ktep.

‹ adv ›

Potrivit Balanței energetice a țării, produsele petroliere dețin cea mai mare cotă din consumul final brut de energie sau 43%, urmate de gaze naturale cu 22%, biocombustibili și lemne de foc – 21% și energie electrică – 12%.

În context, Constantin Borosan a prezentat proiectul de lege pentru transpunerea directivei europene privind stocurile de produse petroliere.

Astfel, Moldova planifică să introducă gradual, până în 2030, obligația de stocare a produselor petroliere care ar urma să corespundă unei cantități egale cu 90 de zile de importuri medii zilnice nete.

Acestea vor fi gestionate conform unui model hibrid – 50% din obligația de stocare ar urma să fie alocată unei instituții de stat subordonate Ministerului Energiei, iar 50% importatorilor.

Potrivit proiectului de lege elaborat de Ministerul Energiei, până la 60% din stocurile de produse petroliere ar urma să fie stocate pe teritoriul Republicii Moldova, restul fiind posibil de depozitat în țara de import.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›