‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 25 noiembrie, 2024
-1.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriMoldova și Qatar vor semna un acord de colaborare în domeniul agriculturii

Moldova și Qatar vor semna un acord de colaborare în domeniul agriculturii

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Nicolae Ciubuc, a avut o întrevedere cu Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova, Hamad Rashid Al-Athbi, în cadrul căreia s-a discutat despre proiectul Acordului de colaborare bilateral în domeniul agriculturii și mediului, care va fi semnat, în perioada următoare de instituțiile de resort.

În context, oficialii au realizat un schimb de opinii privind prevederile acordului dintre țări pentru cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică în domeniul agriculturii, iar subiectul principal al dialogului a vizat perspectivele dezvoltării unor proiecte comune în acest sens.

„Considerăm importantă stabilirea acțiunilor comune de stimulare a schimburilor comerciale bilaterale și preluarea bunelor practici în vederea valorificării potențialului de interacțiune între comunitățile oamenilor de afaceri din ambele ţări și promovarea produselor agroalimentare moldovenești pe piața Statului Qatar”, a menționat ministrul Nicolae Ciubuc.

Totodată, oficialul a vorbit despre disponibilitatea țării noastre de a intensifica cooperarea comercial-economică între state în domeniul agroalimentar şi atragerea investiţiilor qatariene în infrastructura şi sectorul agroindustrial al țării noastre. De asemenea, ministrul a inițiat discuții privind examinarea posibilității de export a fructelor proaspete și conservelor din fructe și legume, din Republica Moldova pe piața Statului Qatar, crearea unor condiţii reciproc avantajoase pentru efectuarea schimburilor comerciale cu preparate veterinare, precum și identificarea potențialilor investitori pentru implementarea proiectelor din Documentul Unic de Program (DUP) pentru anii 2017-2020.

‹ adv ›

La rândul său, Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova, Hamad Rashid Al-Athbi,  și-a confirmat disponibilitatea de a contribui la  aprofundarea relațiilor de cooperare în domeniul agriculturii și mediului.

„Scopul vizitei este de a exprima încrederea în dezvoltarea unor relații bilaterale bazate pe stabilitate și reciprocitate”, a precizat Însărcinatul cu Afaceri a.i. al Ambasadei Statului Qatar în Republica Moldova.

La finalul întrevederii, ministrul Nicolae Ciubuc a lansat o invitație pentru ministrul Municipalităţii şi Mediului al Statului Qatar, de a vizita oficial Republica Moldova, împreună cu o delegație formată din oameni de afaceri din sectorul agroalimentar din Qatar, în scopul semnării Acordului de Colaborare privind cooperarea economică şi tehnico-ştiinţifică în domeniul agriculturii între cele două ministere, precum și pentru familiarizarea cu climatul investițional din Moldova și abordarea oportunităților de afaceri în sectorul agriculturii al țării noastre.

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›