Conceptul celui de-al 46-lea Congres Mondial al Organizației Internaționale a Viei și Vinului (OIV), găzduit în acest an de țara noastră, a fost prezentat pe 4 februarie la Paris.
Evenimentul a reunit membri ai corpului diplomatic și ai organizațiilor internaționale, parteneri instituționali și privați, cercetători din sectorul vitivinicol și jurnaliști.
Ambasadoarea Corina Călugăru a declarat că pentru Republica Moldova este o onoare să fie, în perioada 16-20 iunie, capitala globală a viei și vinului.
„Acest eveniment vine să susțină și să încurajeze industria și oamenii ei entuziaști care, în ultimi ani, au reușit să transforme domeniul în unul de top”, a spus diplomata.
Ea a evocat eforturile producătorilor din Moldova de a dezvolta și a moderniza sectorul, care astăzi are o contribuție semnificativă la economia națională, și a punctat unicitatea vinurilor autohtone, datorită varietății soiurilor specifice doar pentru această regiune.
Astfel, Congresul va contribui la stabilirea unor noi parteneriate, dar și va repoziționa țara pe harta mondială a vinurilor de calitate.
În acest context, Corina Călugăru a lansat, către toți cei prezenți, invitația să descopere și Drumul Vinului Moldovei, inclus în itinerarul cultural Iter Vitis – Les Chemins de la Vigne.
Aceasta, alături de bijuteriile turistice din țara noastră și de evenimente de top, cum ar fi Festivalul de muzică clasică în aer liber DescOperă, care de peste zece ani se ține, în fiecare iunie, la Orheiul Vechi.
John Barker, Directorul General al OIV – International Organisation of Vine and Wine a menționat că tematica evenimentului din acest an reflectă în totalitate prioritățile strategice ale organizației:
„Traseul viitorului viței de vie și vinului: Îmbrățișarea rezilienței, Avansarea valorii, Fortificarea inovației”.
„Pentru mine, Moldova e o țară cu o chemare specială pentru producția de vin. Sectorul vinicol face parte din țesătura sa economică și socială, din peisajul și gastronomia locului, din însăși istoria sa”, a spus John Barker, invitând experții și cercetătorii din domeniu să participe la Congres.
„Acum zece ani acesta era un vis, iar astăzi a devenit realitate”, a spus Andrian Digolean, Secretar de Stat al Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare.
El a menționat că astăzi vinurile din Moldova sunt prezente pe piața globală, fiind exportate în peste 70 de țări. Totodată, în ultimul deceniu, ele au câștigat peste 7000 de premii și medalii la competițiile și degustările internaționale.
📲 Urmăreşte canalul Agrobiznes pe WhatsApp
Despre cei 11 ani de evoluție și revoluție a industriei vitivinicole din Moldova a vorbit, prin intermediul unei prezentări tematice, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului (ONVV) Wine of Moldova, Ștefan Iamandi.
Participanții au aflat cum s-a mers, pas cu pas, spre cele mai înalte standarde de calitate și care sunt varietățile de struguri și arome specifice doar pentru țara noastră, precum Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră, Rară Neagră, Viorica, Legenda ș.a.
În context, directorul ONVV a menționat că unul dintre obiectivele Congresului este crearea unor practici viticulturale sustenabile, aplicarea tehnologiilor inovaționale în oenologie și asigurarea unui model economic rezilient.
Evenimentul s-a încheiat cu o degustare ce a pus în valoare savoarea vinurilor produse în Moldova.
Astfel, invitații au putut descoperi spumante de la Combinatul de Vinuri „CRICOVA” S.A.- Elogiu Sparkling Brut Natur, Casa Vinicola Luca- Luca Sparkling Brut Natur și Radacini – Metier Sparkling Brut; soiul Fetească Regală de la Crama Mircești – Mircești Fetească Regală, Fautor Winery – Aurore Fetească Regală, Podgoria Vin – Aborigi Feteasca Albă & Feteasca Regală; soiul Viorica de la Purcari Wines – Academia Viorica, ATU Winery – ATU Viorica, Vinaria din Vale – 7 Coline Viorica & Bianca; soiul Rară Neagră de la Purcari Wines – Academia Rară Neagră, Fautor Winery – Aurore Rară Neagră; soiul Fetească Neagră de la Vinaria din Vale – Fetească Neagră și Castel Mimi Wine Resort – The Governor Fetească Neagră.
La fel, au fost degustate prunele uscate Fruit2Go_md și nucile glazurate Livada.
Totodată, la eveniment au fost prezentate produsele din gama „Viorica Vie” a Companiei autohtone Viorica-Cosmetic, fiind evidențiat faptul că sunt un model de bune practici de durabilitate și sustenabilitate în domeniul viticulturii
Comentarii