Guvernul a aprobat, la ședința de miercuri, 23 februarie 2022, noi cerințe de calitate și siguranță alimentară pentru produsele de origine animalieră, în special pentru carnea de pasăre și ouăle de consum din comerț.
Noile modificări au scopul de a exclude riscul comercializării produselor alimentare periculoase și necalitative, apariția bolilor și toxiinfecțiilor alimentare.
Potrivit Executivului, proiectul stabilește standardele minime de calitate pentru comercializarea ouălor de consum și cerințele de etichetare a acestora.
De asemenea, va fi reglementat conținutul maxim de apă al carcaselor de păsări congelate sau congelate rapid, precum și va fi stabilit un mecanism al controalelor atât în laboratoare, cât și la toate etapele comercializării.
Totodată, proiectul prevede anumite cerințe de etichetare care să menționeze metoda folosită la răcirea cărnii și modul de creștere a păsărilor.
Perfecționarea cadrului normativ național va asigura, potrivit Guvernului, inofensivitatea și calitatea produselor alimentare.
În acest mod, va fi sporită competitivitatea produselor alimentare de origine animalieră și va fi facilitată obținerea dreptului de export a acestora, fiind asigurată calitatea conform cerințelor UE.
Comentarii