O întreprindere din Comrat intenționează să lanseze o linie pentru îmbutelierea laptelui de capră și producerea iaurtului pentru copii. Pentru a implementa acest proiect, directorul întreprinderii a solicitat un grant de la Programul SLPA, finanțat de Uniunea Europeană.
Costul proiectului este de 29 de mii de euro, dintre care 20 de mii antreprenorul speră să-i obțină sub formă de grant. Din aceste surse vor fi achiziționate echipamente speciale pentru îmbutelierea laptelui de capră și producerea iaurtului.
Antreprenorul Ivan Baciu şi-a inițiat afacerea în 2013. A cumpărat 80 de capre din Austria și a început să producă brânză. Produsele obținute sunt realizate în cooperare cu unul dintre cele mai mari supermarketuri moldovenești.
După ce a aflat despre concursul de granturi pentru întreprinderile mici și mijlocii, proprietarul a decis să pună în aplicare o nouă idee de afaceri. Dacă reușește să extindă activitatea întreprinderii, în Găgăuzia vor apărea noi tipuri de produse lactate, iar în fermă se vor deschide alte trei locuri de muncă.
„În prezent, în fermă sunt 270 de capre. Întreprinderea este echipată cu un sistem automat de muls, care într-o oră mulge 160 de capete. Am creat un proiect conform căruia intenționăm să realizăm procesul de îmbuteliere a laptelui de capră și producerea iaurtului pentru copii. Acestea sunt produse foarte utile „, a declarat omul de afaceri Ivan Baciu.
Concursul de acordare a granturilor pentru întreprinderile mici și mijlocii din Găgăuzia prin intermediul Programului SLPA „Sprijin acordat autorităților locale în UTA Găgăuzia” a început în luna aprilie a acestui an.
Comentarii