Deputaţii urmează să se expună până la sfârşitul săptămânii curente vizavi de revenirea la 8% TVA în agricultură. Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară (FNPAIA), Alexandru Slusari, a declarat că vicepreşedintele Parlamentului, Adrian Candu, le-a promis agricultorilor, în cadrul unei întrevederi, că problema TVA va fi examinată de Parlament vineri, 19 iulie.
Potrivit IPN, Alexandru Slusari l-a informat pe vicepreşedintele Parlamentului că acum situaţia în agricultură este mai grea decât anul trecut, deoarece oamenii au trecut de o secetă puternică, însă au rămas fără capital, iar preţurile au început să scadă ca în fiecare sezon şi o povară fiscală prea mare i-ar ruina pe mulţi.
TVA în agricultură a fost 8% până la 1 ianuarie 2013, când a fost majorat până la 20%, însă 12% statul urma să le întoarcă agricultorilor în 30 de zile. Prin modificări aprobate de legislativ în luna aprilie, 12% rămân în prezent pe conturile agricultorilor pentru lucrări de modernizare a afacerii lor. Agricultorii susţin însă că formula de calculare a TVA este foarte complicată şi insistă să se revină la situaţia de până la începutul anului curent.
Comentarii