Un sol sănătos este garantul unor recolte de calitate. Practicile agricole neloiale din ultimele decenii, însă, au afectat substanțial calitatea solului, iar ecologii din întreaga lume bat alarma: „În curând vom rămâne fără soluri fertile și sănătoase”.
În Marea Britanie se pare că a fost găsită o soluție – sistemul ce seamănă mult cu un semafor va ajuta fermierii să mențină sănătatea solului. Culorile roșu, galben și verde vor fi utilizate pentru monitorizarea stării acestuia.
Culoarea roșie indică faptul că, solul are anumite carențe sau că practicile agricole realizate dăunează acestuia. Culoarea galbenă va permite depistarea problemelor locale, iar cea verde indică faptul că, lucrările au fost realizate la cel mai înalt nivel și solul este sănătos.
Sistemul va fi lansat în cadrul a șase ferme din țară și va monitoriza parametri precum: cantitatea de substanțe nutritive din sol, pH-ul solului, cantitatea de râme de pământ, dar și starea generală a acestuia. Pentru realizarea proiectului a fost alocată suma de aproape 6 milioane de lire sterline.
În Marea Britanie sunt circa 700 de tipuri de sol, în care se dezvoltă 27 specii de râme. Datorită inclusiv a activității acestora, în fiecare o sută de ani se formează 2-3 cm de sol. Fiecare sol, având specificul său, necesită o abodare specială, iar semaforul solului ar fi o soluție pentru monitorizarea stării acestora.
Comentarii