Perdele forestiere de protecție – alegere specii, plantare

Perdelele forestiere de protecție au un rol foarte important în combaterea problemelor actuale legate de schimbările climatice, inclusiv asigură sechestrarea carbonului în biomasă, combaterea eroziunii solului și a poluării, reducerea efectelor secetei, protecția de vânt.

Plantând perdele forestiere de protecție lângă câmpurile agricole asigurăm condiții bune pentru a crea simbioze din plante agricole și forestiere. Adică, o formă de conviețuire reciproc avantajoasă.

În acest articol, realizat în baza publicației „Înființarea perdelelor forestiere de protecție în calitate de măsură de adaptare la schimbările climatice”, elaborată cu suportul UCIP IFAD, discutăm despre cum exact putem crea această simbioză, ce specii sunt potrivite pentru a planta perdele forestiere și cum inițiem o astfel de lucrare și anume:

• Structura și amplasarea perdelelor forestiere
• Tehnologia înființării perdelelor forestiere
• Specii pretabile pentru perdelele forestiere

Structura și amplasarea perdelelor forestiere

Atunci când vorbim de plantarea perdelelor forestiere, trebuie să luăm în calcul faptul așa parametri ca înălţimea, densitatea, numărul de rânduri, compoziţia, orientarea sunt cei care vor determina eficacitatea în reducerea vitezei vântului, asigurarea protecţiei contra eroziunii și modificarea factorilor microclimatului.

Cum se determină înălțimea unei perdele forestiere?

De înălțimea perdelei forestiere depinde mărimea suprafeţei protejate din faţa şi spatele perdelei. În partea expusă a perdelei forestiere reducerea vitezei vântului se constată de la o distanţă de 2–5 ori înălţimea perdelei (2H–5H).

În partea de sub vânt (din spatele perdelei forestiere) scăderea vitezei vântului se produce până la 20–30H.

Distanţa dintre perdelele forestiere de protecţie principale se calculează în funcţie de înălţimea pe care o realizează arborii din compoziţie la vârsta de 25–30 ani, în condiţiile respective
staţionale, cu formula:

D = 25H – pe terenurile cu pantă până la 50 și D = 100H/4+p, unde:

• D = distanţa în metri dintre perdelele principale;
• H = înălţimea probabilă a arborilor la 25–30 ani. Orientativ se recomandă H = 25 m în condiţiile de sol cu fertilitate bună, H = 15 m în condiţii de sol cu fertilitate mijlocie și H = 10 m în condiţii de sol cu fertilitate scăzută;
• P = panta terenului în procente.

De obicei, lăţimea perdelelor forestiere de protecție principale este de 7,5–8–12 m, iar a celor secundare – 4,5–7,5 m.

Perdelele forestiere principale se proiectează în lungul câmpurilor și perpendicular direcţiei de bază a vânturilor dăunătoare. Pentru această categorie se admite devierea de la direcţia de bază până la 300.

Perdelele forestiere secundare se amplasează de-a lungul părţilor scurte a câmpurilor, a drumurilor și altor obiecte fixe și perpendicular la cele principale. Pe versanţii cu panta mai mare de 10 perdelele forestiere se amplasează peste pantă indiferent de direcţia vânturilor dăunătoare.

La alegerea speciilor de arbori şi arbuşti pentru crearea perdelelor forestiere de protecţie sunt favorizate speciile autohtone de o productivitate şi stabilitate înaltă, precum şi exoţii
perspectivi.

Pentru a evita răspândirea unor boli și dăunători importanți în câmpurile agricole, nu se recomandă plantarea în fâșiile forestiere a speciilor:

• dracila (Berberis vulgaris) şi spinul cerbului (Rhamnus cathartica) – întrucât pe frunzele lor se dezvoltă ciuperca rugina grâului;
• sângerul (Cornus sanguinea) – deoarece favorizează dezvoltarea păduchilor verzi;
• salba râioasă (Euonymus verrucosa) – adăposteşte păduchele sfeclei de zahăr;
• • păducelul (Crataegus monogyna) – adăposteşte o serie de dăunători ai pomilor fructiferi.

Tehnologia înființării perdelelor forestiere

Înființarea unei perdele forestiere constă din operațiunile:

• pregătirea iniţială a terenurilor;
• delimitarea fâşiilor de lucru şi curăţarea terenurilor de vegetaţia forestieră preexistentă;
• lucrarea solului;
• instalarea (plantarea) culturilor silvice (perdelelor forestiere);
• completarea golurilor şi întreţinerea culturilor până la realizarea stării de masiv.

Lucrările de pregătire a terenurilor constă din: unificarea suprafeţei sectoarelor compuse din suprafeţe mici dispersate, nimicirii buruienilor şi a altei vegetaţii nedorite, pe terenurile destinate împăduririi se efectuează astuparea făgașelor și ravenelor, nivelarea surpăturilor şi aratul pentru plantare a terenului.

În cazul instalării de culturi pe terenuri cu solul puternic înţelenit, compact şi uscat, lucrarea prealabilă a solului este obligatorie.

În zonele cu climat uscat și foarte uscat, unde solul se caracterizează în cursul verii printr-un accentuat deficit de umiditate este necesar de lucrat solul foarte bine pe toată suprafaţa sau cel puţin parţial (în fâșii) la adâncimi de peste 30 cm, uneori chiar până la 40–50 cm în terenurile cu soluri profunde.

În zonele unde condițiile sunt mai bune este suficientă lucrarea parţială a solului în fâșii sau tăblii.

Principalele tehnologii destinate pregătirii solului pentru împădurire sunt următoarele:

• arătura cu plug reversibil, în benzi late de: a) 7–10 m, amplasate la distanţa de 1,5–2,0 m; b) 4–6 m, amplasate la distanţa de 1,5–2,0 m; c) 1,0-1,5 m, amplasate la distanţa de 2,0–3,0 m din ax în ax, pe care se execută plantaţii în gropi;
• discuirea terenului înainte de plantare;
• mobilizarea solului: a) prin arătură în cazul când prin răsturnarea brazdei nu se aduc la suprafaţă orizonturi de sol mai sărate; b) prin afânarea solului fără inversarea stratelor, cu scarificatoare (pentru pătrunderea mai rapidă a apei în sol şi spălarea sărurilor în profunzime);
• scarificarea terenului, cu scarificatoare cu dinţi, în benzi late de 1,0–1,5 m amplasate la distanţa de 2–3 m, respectiv alternând cu benzi de aceeaşi lăţime, dar cu terenul nescarificat; pe benzile scarificate se execută plantaţiile;
• terase sprijinite de banchete, late de 0,75 cm, amplasate la 2–4 m;
• terase sprijinite de gărduleţe, late de 0,75 m, amplasate la 2–3 m;
• terase nesprijinite late de 0,5 … -,0 m, amplasate la distanţa de 2,0–3,0 m din ax în ax (pe terase se execută plantaţii în gropi obişnuite);
• vetre mari, cu diametrul de 0,8–1,2 m şi adâncimea de 0,3–0,7 m, cu fundul căptuşit cu diferite resturi vegetale (rămurele, litieră, iarbă, paie etc.) peste care se pune un strat de pământ gros de 25–30 cm.

La toate metodele de plantare a puieţilor este necesar să se respecte următoarele cerinţe: pe parcursul transportării şi plantării, rădăcinile puieţilor trebuie să fie umede, primăvara adâncimea de îngropare a coletelor puieţilor diferă în funcţie de sol de la 1 până la 6 cm.

Plantarea culturilor silvice se poate efectua manual în gropi, în despicătură, sub brazda plugului sau mecanizat, cu maşini speciale de plantat.

Cea mai reușită epocă de plantare a culturilor silvice pe terenuri deschise este considerată toamna. În anii cu toamne secetoase, plantarea poate fi amânată până în primăvară. În acest caz, plantarea se va executa cât mai timpuriu posibil (februarie-martie).

Specii de arbori şi arbuşti recomandate pentru crearea şi/sau reabilitarea perdelelor forestiere de protecţie sunt recomandate speciile pentru formarea nivelurilor necesare:

Mai multe detalii despre plantarea și întreținerea perdelelor forestiere de protecție găsiți aici „Înființarea perdelelor forestiere de protecție în calitate de măsură de adaptare la schimbările climatice”.