Peste 140 de vinuri de autor expresive terroir-ului din regiunile vitivinicole ale Republicii Moldova au fost prezentate de 32 de mici crame în cadrul primei ediții a Festivalului Vinului de Autor, organizat pe 2 septembrie 2023 de Asociația Micilor Producători de Vinuri, în parteneriat cu Oficiul Național al Viei și Vinului, cu suportul USAID prin Proiectul Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova.
Potrivit Președintelui Asociației Micilor Producători de Vinuri, Arcadie Foșnea:
Vinurile de autor prezentate în cadrul evenimentului sunt produse de mici vinării, care de regulă reprezintă afaceri de familie ce activează în localitățile rurale și implică câteva generații ce muncesc împreună pentru a crea arome și gusturi locale și autentice.
Aceștia dețin între 1 și maximum 20 hectare de podgorii, produc nu mai mult de 100 mii litri de vin și gestionează întreg lanțul de producere.
Ambasadorul SUA în Republica Moldova, Kent D. Logosdon, a vizitat primul Festival al Vinului de Autor împreună cu soția sa, și a apreciat vinurile prezentate în cadrul evenimentului.
Prezent la deschiderea Festivalului, Vladimir Bolea, Vice-Premierul, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, a încurajat aceste inițiative și apreciat dezvoltarea segmentului vinului de autor:
Asociația își propune să consacre Festivalul Vinului de Autor într-o platformă unde vinificatori vor interacționa direct cu consumatorii, vor face schimb de impresii și opinii despre vinurile produse, dezvoltând astfel o cultură a consumului conștiincios de vinuri de calitate, vor dezvolta cultura vinului și va susține producătorul autohton.
Asociația Micilor Producători de Vinuri este unica asociație reprezentativă pentru micii producători de vinuri, care, în cei peste 13 ani de activitate, a reprezentat și promovat producătorii de vinuri de autor, a cramelor mici din Moldova.
Cu peste 450 de hectare de viță de vie, o producție anuală de peste 1 milion de sticle de vin, exporturi în peste 25 de țări și 16 destinații turistice integrate în Ruta Drumul Vinului Moldovei, asociația continuă să își consolideze rolul dinamic în industria vitinicolă națională.
Comentarii