‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriPreședintele OIEM: „Piața internațională a mierii este inundată de produse contrafăcute”

Președintele OIEM: „Piața internațională a mierii este inundată de produse contrafăcute”

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Piața internațională a mierii este inundată de produse contrafăcute, cele mai importante nereguli descoperite fiind etichetarea falsă, modificarea originii sau adaosul de sirop de zahăr, susține președintele Organizației internaționale a exportatorilor de miere (OIEM), Norberto Garcia, transmite AFP, citată de Agerpres.

„Mierea modificată sau falsificată reprezintă principalul flagel pentru industria apicolă, mai mare decât pesticidele sau problemele sanitare”, a declarat profesorul argentinian Norberto Garcia la cel de-al 21-lea congres al Uniunii naționale a apicultorilor francezi (Unaf), care s-a încheiat duminică. Garcia susține că exporturile de miere cresc fără încetare. În timp ce numărul stupilor din întreaga lume a avansat cu doar 8% între 2007 și 2013, exporturile de miere la nivel mondial au urcat cu 61%. În plus, în emisfera orientală, o regiune cuprinsă între Ucraina și Taiwan, tendința este și mai pronunțată cu o creștere de 13% a stupilor și de 196% a exporturilor de miere, potrivit cifrelor FAO.

„Aceste date statistice demonstrează o anomalie șocantă care merge împotriva tendințelor mondiale de scădere a productivității stupilor”, a subliniat Norberto Garcia în fața apicultorilor francezi. Cum se justifică aceste volume de export? „Frauda este responsabilă de injectarea unor volume importante de miere diluată cu prețuri scăzute pe piața mondială”, afirmă Norberto Garcia.

Motivul este că producția mondială de miere nu poate răspunde cererii. Un exemplu este China, cel mai mare producător și consumator mondial, cu o producție de 450.000 de tone pe an (dintre care 150.000 de tone sunt exportate), care este departe de a satisface o cerere internă care se apropie de 700.000 de tone pe an. O astfel de situație ar putea să îi îndemne pe unii intermediari la fraudă, prin amestecul mierii cu diverse siropuri ieftine produse pe bază de cereale sau prin modificarea originii botanice sau geografice a mierii pe eticheta produsului.

‹ adv ›

Norberto Garcia este de părere că această superofertă ar putea fi responsabilă de scăderea semnificativă a prețului mierii pe piața mondială începând cu luna ianaurie 2015. „Principalele victime sunt consumatorii dar și apicultorii, în Europa ca și în China”, a apreciat Norberto Garcia, potrivit căruia autoritățile național ar trebui să întărească controalele pe această piață.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›