‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 6 decembrie, 2024
-0.6 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriPrețul petrolului crește la nivel internațional. Îngrijorări privind evoluţia preţurilor la motorină şi păcură

Prețul petrolului crește la nivel internațional. Îngrijorări privind evoluţia preţurilor la motorină şi păcură

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Cotaţiile petrolului au crescut la un nivel dramatic marți, în timp ce Arabia Saudită a anunțat că își va prelungi reducerile de producție până la sfârșitul anului, iar Rusia a anunțat că va prelungi reducerile de export pentru aceeași perioadă.

Astfel, Arabia Saudită a decis să-și prelungească reducerea voluntară a producției de un milion de barili pe zi cu încă trei luni – până în decembrie 2023, cu menţinunea că orice modificări prospective în aprovizionare urmând să fie revizuite lunar, scrie Mold-street.com.

Între timp, exporturile rusești de țiței și produse petroliere pe mare au scăzut la cel mai scăzut nivel din septembrie 2022, deoarece cererea internă puternică din vară a limitat volumele disponibile pentru piețele externe.

‹ adv ›

Totodată, Rusia a anunţat că și-a extins decizia voluntară de a reduce exporturile de țiței cu 300.000 barili pe zi până în decembrie 2023, acționând concertat cu Arabia Saudită, cu presupusul scop „de a menține stabilitatea și echilibrul pe piețele petroliere”.

În consecinţă, preţul la țițeiul Brent au trecut marți de 90 de dolari pentru un baril (ajungând la 91 de dolari), nivel nemaivăzut din noiembrie anul trecut.

În plus, cresc îngrijorările privind evoluţia preţurilor la motorină şi păcură, care pot creşte exploziv în această iarnă. De vină sunt şi stocurile scăzute de distilate din SUA: stocurile de motorină și păcură rămân cu 15% sub nivelul mediu din ultimii cinci ani, la 118 milioane de barili sau 31 de zile de aprovizionare.

‹ adv ›

Specialiştii constată că cotaţiile petrolului vor continua să se menţină la niveluri înalte, pentru că nu există factori suficienţi ce ar putea influenţa o eventuală reducere a preţurilor în condiţiile actuale.

Pe piaţa Republicii Moldova, preţul benzinei A95 se menţine la un nivel mai mare de 26 de lei pentru un litru deja de aproape trei săptămâni, cu mici fluctuaţii între 26,0 şi 26,30 lei, iar cel al motorinei se menţine între 23,10 lei şi 23,35 lei, deja de patru săptămâni.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›