Se spune că afacerile în agricultură sunt dezvoltate de tineri speciali, gata să facă față provocărilor și mișcați de ideea că pot schimba ceva.
Cristina Smolenschi se numără printre aceștia. Tânăra de la Călărași are o istorie deosebită, demonstrând că un scop poate rezista timpului și deveni o afacere frumoasă.
Este fondatoarea companiei Soffirani, prima din țară care deține o plantație de șofran certificat ecologic.
Despre cum a adus din Franța singură materialul săditor, a reușit să certifice plantația, barierele legislative cu care s-a ciocnit, dar și planurile ambițioase pe care le are, aflați în acest articol.
Pentru prima dată, a văzut o plantație de șofran în Norvegia în anul 2012. Încă atunci și-a dorit să dezvolte o astfel de afacere, întrebându-se de ce în Moldova nu este cultivat șofranul.
Nu i-a fost susținută ideea de membrii familiei, mai ales că în familie nu au fost agricultori, tânăra, însă, nu s-a lăsat bătută.
În 2020, perioadă în care a fost nevoită să muncească de acasă din cauza pandemiei, a decis că este timpul perfect pentru înființarea plantației de șofran, pe care și-o dorea de mai bine de 8 ani.
A decis să importe material săditor de peste hotare, solicitând oferte de preț de la mai mulți producători din Spania, Germania, Franța.
Singură în Franța, cu 250 de kilograme de bulbi de șofran
Producătorul de la care a ajuns să cumpere bulbii se afla tocmai în Franța, iar după câteva luni de negocieri, Cristina Smolenschi a mers după prețiosul material săditor.
Nu au speriat-o nici distanța mare și nici greutățile pe care le-ar putea întâmpina, dorința mare le-a învins pe toate. Verificând adresa, a mers la producător.
Nu în zadar se spune că prietenul la nevoie se cunoaște, astfel că ajutorul a venit tocmai de la un prieten din Germania, iar peste câteva zile de peripeții a ajuns cu bulbii doriți acasă.
Pentru a păși cu dreptul, a făcut cursuri în agricultura ecologică
Cristina a participat la cursurile în agricultura ecologică organizate de MOVCA. De acolo a învățat despre normele generale de producere eco.
Cât de straniu nu ar suna, dar tânăra a spălat și utilajele agricole pentru a evita orice pericol de contaminare și a respectat toate principiile.
Bulbii au fost plantați în luna august, împreună cu toată familia.
De mare ajutor i-a fost un agricultor din zonă, care a ajutat-o să realizeze lucrările.
Bulbii de șofran sunt dulci, astfel că devin un deliciu foarte bun pentru orbete. O parte din bulbi au fost scoși din sol de dăunător, însă în perioada în care a arat zona verde din jurul câmpului, a fost găsit „depozitul” mâncăciosului și bulbii au fost recuperați.
„Pentru astfel de dăunători am găsit o singură soluție naturală de combatere – utilizarea intestinelor de la animale care provoacă un miros respingător la descompunere. Capcanele cu ultrasunet nu au avut niciun efect”.
Fără granturi și subvenții pentru a dezvolta afacerea
Multe legi și proiecte menite să ofere suport afacerilor în țară încă nu sunt adaptate realităților. Chiar dacă avem mai mulți producători de șofran, cultura oficial nu este înregistrată, iar persoanele gata să cultive această cultură nu pot obține suport.
Astfel, Cristina spune că depunând dosarul în cadrul programului Femei în Afaceri, acesta nu a fost selectat din cauza domeniului de activitate.
Totodată, chiar dacă plantația este certificată ecologic de un organism internațional, tânăra nu poate beneficia de subvenții. Iar în condițiile în care își vor dori să vândă bulbii, nu vor putea s-o facă din aceleași motive.
„Am mers și la Ministerul Agriculturii, le-am zis că sunt de acord ca plantația să fie monitorizată pentru ca ulterior să fie înregistrat șofranul. Aș vrea să colaborez și cu instituțiile de la noi, inclusiv Universitatea Agrară, nu trebuie să ratăm oportunitățile ce apar pe piață doar fiindcă este ceva nou, necunoscut pentru noi. Toate trebuie testate. În cadrul ministerului, mi s-a promis că vor analiza posibilitățile, sper mult așa să fie”.
Prima recoltă – 92 de grame de șofran
În 2021 a obținut mult așteptata recoltă de șofran – 92 de grame.
„Am uscat stigmatele tradițional, în condiții naturale, pentru că altfel cred că își pierd unele proprietăți. Le-am plasat într-o cameră cu umiditatea redusă, la temperatura de 28-30 de grade Celsius. Așa m-a sfătuit și producătorul francez. Cred că anume așa șofranul devine un condiment autentic”.
50 de grame de șofran au fost precomandate de către un restaurant de peste hotare, iar 42 de grame încă își așteaptă cumpărătorii.
Un gram de șofran de calitate superioară, certificat ecologic, costă aproximativ 21-25 de euro. Respectiv, mai puțini cumpără condimentul.
„Sper mult să găsesc și pentru restul cele 42 de grame cumpărători. Trebuie să realizez lucrările agricole necesare, să achit certificarea ecologică. În plus, am realizat și antreprenoriat social, angajând câteva persoane din localitate fără un post de muncă la anumite lucrări, astfel că mai am de achitat și salariile”.
Pentru viitor, săpun natural cu șofran, producerea uleiului din florile de șofran și multe alte idei se află pe lista Cristinei.
„Avem și florile de șofran în stare uscată, discut cu diferite companii pentru a le comercializa. Sper să găsesc mai mulți producători împreună cu care să putem valorifica produsele secundare obținute de la șofran. Oportunități sunt multe, important să nu ne lăsăm bătuți și să le căutăm continuu”.
Acest material este realizat în cadrul proiectului „InfOrganic Moldova 2020-2022”, implementat de A. O. „Educație pentru Dezvoltare” (AED), cu suportul financiar al Fundației ”Servicii de Dezvoltare din Liechtenstein” (LED). AED mulțumește Agrobiznes pentru produsul elaborat.
Comentarii