‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
8.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriPrimele îngheţuri din această toamnă n-au fost periculoase pentru culturile agricole

Primele îngheţuri din această toamnă n-au fost periculoase pentru culturile agricole

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Îngheţurile la suprafaţa solului înregistrate în ultimele două zile de punctele de evidenţă ale Serviciului Hidrometeorologic de Stat (SHS) nu au prejudiciat sectorul agricol, comunică Moldpres cu referire la surse de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului.

Staţiile SHS au înregistrat ieri şi azi dimineaţa, la suprafaţa solului (2 cm), valori termice de 0 – minus 3 grade Celsius în punctele Brăviceni, Camenca, Bravicea şi Codrii. Meteorologii nu exclud că în zona de nord a ţării îngheţuri au fost şi în alte localităţi, dar care nu sunt monitorizate de Serviciul Hidrometeorologic.

Solicitat de sursa citată, Mihail Grosu, specialist în Secţia produse de fitotehnie la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului, a informat că în urma primei brume din această toamnă în teritoriu nu au fost semnalate prejudicii ale producătorilor agricoli.

„Am contactat direcţiile de profil practic din toate raioanele din Regiunea de Nord a ţării şi nu sunt informaţii că primele temperaturi cu minus din acest sezon ar fi afectat cumva sectorul agrar. De fapt, către sfârşitul lunii septembrie principalele lucrări agricole care ar putea fi afectate de brumă sunt aproape finalizate, mai ales că în acest an primele îngheţuri nu prezintă un fenomen ieşit din comun şi în ansamblu nu sunt periculoase”, a menţionat reprezentantul ministerului de resort.

‹ adv ›

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a anunţat Cod Galben de îngheţuri pentru perioada 28 septembrie-2 octombrie, primele fiind prognozate pentru nordul ţării. Conform meteorologilor, în intervalul 29 septembrie–2 octombrie, îngheţurile prognozate vor avea răspândire pe o mai mare parte a teritoriului ţării, ajungând la suprafaţa solului până la minus 3 grade.

La sfârşitul săptămânii curente, în ţară se aşteaptă, ziua, temperaturi de 13-19 grade Celsius, cu vreme însorită și fără precipitaţii, şi 2-9 grade, în timpul nopţii.

Sinopticienii de la mai multe puncte de observaţie meteorologică din Europa au făcut deja unele prognoze pentru toamna 2017. Astfel, specialiştii au anunţat că pe teritoriul Europei de Est se aşteaptă o toamnă blândă, cu un octombrie generos, cu multe zile însorite şi temperaturi mai calde decât se înregistrează de obicei în această lună. O răcire semnificativă a vremii se aşteaptă la sfârşitul lunii. Ploile multaşteptate de agricultori, de asemenea, sunt prognozate pentru ultima decadă din octombrie, cu excepţia zonei de centru, unde ar putea cădea precipitaţii în toată perioada de referinţă.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›