‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 20 decembrie, 2024
8.3 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriPrimul Ghid Oenoturistic al Moldovei. Fă-ți traseul și planifică-ți vizitele la cramele țării

Primul Ghid Oenoturistic al Moldovei. Fă-ți traseul și planifică-ți vizitele la cramele țării

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Sperăm că în scurt timp vom putea porni la drum și ne vom spune „ReVin cu drag” de fiecare dată când vom descoperi vinurile țării, dar și destinațiile în care acestea sunt crescute, create, păstrate cu grijă și oferite oaspeților dragi: galeriile vinicole subterane, beciurile care găzduiesc colecții celebre de vinuri, chateau-urile vinicole, vinăriile de familie, restaurantele cu specific local și bucătărie tradițională reinterpretată. Dar până atunci ne putem deja planifica în detaliu fiecare aventură asortată cu experiențe senzoriale.

Avem sute de motive să urmăm îndemnul #Revincudrag și să vizităm cramele îndrăgite, care ne-au dus faima în întreaga lume. Și pentru ca revenirile să fie mult mai pline de impresii și emoții frumoase, traseele – mai colorate, iar planificarea – mai eficientă, Oficiul Național al Viei și Vinului (ONVV) lansează primul Ghid Oenoturistic al Moldovei.

Ghidul este parte a unei ample campanii de informare despre potențialul oenoturistic al țării și despre destinațiile vitivinicole, cu sloganul „ReVin cu drag”, care se va desfășura pe parcursul sezonului estival. Însoțită și de hashtag-ul dedicat #Revincudrag, campania își propune să popularizeze turismul vitivinicol la nivel național, pentru a atrage cât mai mulți vizitatori la cramele și vinăriile care oferă servicii turistice. Astfel, în următoarea perioadă, potențialii vizitatori vor afla detalii despre vinăriile din țară, despre micile afaceri vinicole de familie, dar și despre cramele care urmează să-și deschidă ușile în acest an.

‹ adv ›

Inițiativa Oficiului Național al Viei și Vinului are loc în contextul în care, datorită calității în continuă creștere a Vinului Moldovei, evenimentelor dedicate și tradițiilor seculare în vinificație, sectorul vitivinicol a reușit să plaseze țara noastră pe harta mondială a turismului. În același timp, fiind cel mai mare generator de locuri de muncă din mediul rural, industria a fost dur afectată de pandemia mondială COVID-19.

Gheorghe Arpentin, director, Oficiul Național al Viei și Vinului:

„Oficiul Național al Viei și Vinului este promotor al Moldovei drept destinație importantă pentru turismul vitivinicol și popularizează ospitalitatea noastră oenoturistică, atât pe plan local, cât și internațional. În contextul pandemiei, care afectează comunitatea vitivinicolă mondială, trebuie să ne unificăm eforturile pentru a transmite și mai clar mesajul că țara noastră oferă nu doar vinuri de calitate, dar și experiențe oenoturistice autentice unice. Campania „ReVin cu drag” are scopul de a face cunoscute vinăriile din toată țară, ofertele lor turistice, dar și vinurile pe care le produc. Astfel, ne propunem să creștem numărul de turiști locali, în special în perioada estivală, când tot mai multe persoane vor dori să călătorească în siguranță, să descopere locuri noi și să cunoască Vinul Moldovei. Am anticipat necesitățile turiștilor și am lansat primul Ghid Oenoturistic al Moldovei – o hartă detaliată a vinăriilor din țară, care include informații și sfaturi utile pentru cei care deja își fac planuri de călătorie prin Moldova”.

Ghidul Oenoturistic cuprinde descrierea, istoria, ofertele și pachetele turistice ale vinăriilor din țară. Mai mult, aici pot fi găsite și hărțile de acces către crame, distanțele de parcurs, dar și timpul estimativ necesar pentru a ajunge la destinație.

‹ adv ›

Elaborat sub forma unei cărți de călătorii, ghidul este disponibil online, în mod gratuit, pe pagina de Facebook Wine of Moldova, începând cu data de 14 mai și poate fi descărcat pe dispozitivele mobile pentru comoditatea utilizatorilor.

Începe-ți descoperirile turistice încă de pe acum! Răsfoiește Ghidul Oenoturistic al Moldovei, călătorește virtual pe la toate vinăriile, află legendele lor, cunoaște oferta turistică, iar când se încheie perioada pandemiei, urmează îndemnul #Revincudrag!

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›