Chiar dacă la nivel mondial există o supraabundență de grâu, o parte din principalii cumpărători de grâu ar putea să-și reducă achizițiile de peste hotare, ceea ce va agrava și mai mult problema stocurilor care se situează deja la un nivel record, transmite Bloomberg, citat de Agerpres.ro.
Consiliul Internațional al Cerealelor (IGC) estimează că o serie de țări din Africa de Nord precum Egiptul și Algeria, toate dependente de grâul din străinătate pentru hrana populației, ar putea să își majoreze producția internă cu 25% în acest an dacă vremea va fi atât de favorabilă pe cât se estimează.
Aceasta înseamnă că importurile de grâu ale regiunii vor scădea la cel mai redus nivel din ultimii trei ani, susține firma de cercetare AgResource Co. „Comerțul mondial cu grâu stagnează și dacă vom avea recolte mai mari în Africa de Nord aceasta va face și mai dificilă creșterea livrărilor țărilor producătoare. Prețurile vor trebui să mai scadă pentru a stimula cererea”, a declarat președintele AgResource, Dan Basse.
Pe baza prognozelor meteo, Organizația națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) estimează că perspectivele pentru recoltele de grâu din Africa de Nord sunt „bune spre excelente”. De asemenea, Departamentul american al Agriculturii susține că vremea umedă a creat condiții favorabile în Maroc, Algeria și Tunisia.
AgResource estimează că majorarea randamentului la hectar va duce la creșterea producției în sezonul 2017-18 până la 19,6 milioane tone, în urcare cu 39% comparativ cu anul trecut. Aceasta ar putea determina diminuarea importurilor până la 27,6 milioane tone, de la un nivel record de 28,1 milioane tone anul trecut.
Culturile de grâu din Maroc, Algeria și Tunisia sunt dependente în principal de ploi însă majoritatea culturilor din Egipt sunt irigate. „Am avut doi ani de importuri relativ mari în Africa de Nord iar situația ar trebui să fie diferită în următorul sezon”, susține Amy Reynolds, economist șef la Consiliul Internațional al Cerealelor.
Totuși, chiar și cu o recoltă bună, Africa de Nord va rămâne dependentă de grâul importat. Potrivit FAO, în medie, importurile asigură peste 40% din necesarul de grâu al Egiptului, cel mai mare importator mondial, și Marocului, în timp ce în cazul Tunisiei și Algeriei, al treilea importator mondial, dependența de importuri este de peste 60% iar în cazul Libiei este chiar și mai mare. „Importurile vor fi în continuare semnificative iar impactul pentru aceste țări depinde nu doar de necesitățile interne ci și de prețurile de pe piețele mondiale”, a declarat economistul FAO, Monika Tothova.
Majoritatea importatorilor au profitat de creșterea producției mondiale de grâu în ultimii ani care va face ca stocurile să atingă un nivel record de 263 milioane tone în acest sezon, susține IGC. Cotațiile futures la grâu pe bursa de la Chicago au scăzut la jumătate de la un vârf de 9,47 dolari per bushel în 2012 la un minim de 3,86 dolari per bushel în luna august 2016.
Comentarii