‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 6 decembrie, 2025
2.7 C
Chișinău
RO
IT
‹ adv ›
HomepageAnaliticaPrognoza WAPA privind recolta europeană de mere și pere

Prognoza WAPA privind recolta europeană de mere și pere

Comentarii

‹ adv ›

Asociația Mondială a Producătorilor de Mere și Pere (WAPA) a actualizat prognoza europeană pentru mere și pere 2025/2026, lansată inițial la Prognosfruit, în august 2025.

Condițiile meteorologice favorabile din finalul verii au contribuit la o dezvoltare mai bună a fructelor, atât ca dimensiune, cât și colorare, în special pentru soiurile de medii și tardive.

Astfel, noile estimări indică o creștere moderată a producției – aproximativ 11 milioane de tone de mere și peste 1,8 milioane de tone de pere.

‹ adv ›

Volumele totale rămân însă sub potențialul maxim de 13 milioane de tone la mere și peste 2 milioane de tone la pere, ceea ce confirmă o recoltă europeană medie spre scăzută pentru sezonul 2025/2026.

„Deși recolta din acest an este ușor mai mare decât se estima inițial, piața europeană a merelor și perelor rămâne bine echilibrată. Producția se menține sub potențialul maxim, iar noile oportunități de export oferă o perspectivă pozitivă pentru sezon”, a declarat Philippe Binard, în numele Prognosfruit.

Estimarea actualizată crește producția de mere din UE cu 5%, de la 10,4 milioane la 10,9-11 milioane de tone. În aceste condiții, recolta din 2025 se situează pe locul al șaselea al deceniului, mult sub vârful din 2018, de 13,2 milioane de tone.

Producția de pere este acum estimată la puțin peste 1,8 milioane de tone, ușor peste nivelul prognozat în august.

‹ adv ›

Este al treilea an consecutiv cu o recoltă redusă și al patrulea cel mai mic nivel din ultimul deceniu, departe de recordul din 2010, de 2,7 milioane de tone.

WAPA subliniază că actualizările de prognoză sunt normale, întrucât condițiile meteo din perioada finală a recoltării, în noiembrie, pot influența semnificativ dimensiunea fructelor și randamentele estimate în august.

Producția de mere și pere – situație pe țări

După o primăvară dificilă, marcată de înghețuri târzii, polenizare slabă și secetă la începutul verii, condițiile s-au îmbunătățit în septembrie, când ploile și temperaturile moderate au susținut randamente mai bune în mai multe state membre ale UE.

‹ adv ›

Revizuirile principale includ creșteri în: Polonia (+400.000 tone), Germania (+60.000–80.000 tone), Belgia (+20.000 tone), Țările de Jos (+10.000 tone) și Franța (+20.000 tone).

Mai mulți contributori Prognosfruit, inclusiv Italia și Austria, își actualizează în continuare cifrele, urmând finalizarea recoltării la sfârșitul lunii noiembrie.

Pentru pere, creșteri se observă în Belgia (+25.000 tone), Țările de Jos (+10.000 tone) și Franța (+10.000 tone), parțial compensate de o scădere suplimentară în Italia (-9.000 tone).

Deși vânzările timpurii au fost lente în unele țări, din cauza producției abundente din grădini și a prudenței consumatorilor, piața a început să se dinamizeze, susținută de o cerere internă solidă și de noi oportunități de export.

Exporturi și provocări comerciale

Unele probleme de calitate au dus la redirecționarea unui volum mai mare către sectorul de procesare, ceea ce a echilibrat piața fructelor proaspete și ar putea reduce stocurile disponibile pentru vânzare directă mai târziu în sezon.

În pofida provocărilor geopolitice, exporturile sunt în plină desfășurare, cu volume în creștere cu 20% față de anul precedent, impulsionate de producția mai scăzută din Turcia.

Această evoluție creează oportunități pentru exportatorii din UE pe piețele din Orientul Mijlociu, India și Africa de Nord (în special Egipt și Libia), precum și în Asia de Sud-Est și America Latină.

Merele și perele rămân categorii de bază în coșul de fructe al consumatorilor europeni, oferind o diversitate de soiuri pe tot parcursul anului.

Potrivit WAPA, sectorul are nevoie de o viziune agricolă clară la nivelul UE și de o reformă coerentă a Politicii Agricole Comune (PAC) pentru a-și menține competitivitatea și atractivitatea în fața schimbului generațional din agricultură.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›