Agricultorii se aşteaptă că recolta la porumb va fi de trei ori mai mare faţă de anul trecut.
Dacă luna august va fi însă secetoasă, va avea de suferit calitatea boabelor, a declarat pentru IPN preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară, Alexandru Slusari.
Acum plantele de porumb sunt foarte înalte, fiecare are câte 2-3 ştiuleţi. Porumbul nu rezistă bine în condiţii de soare puternic şi vânt. „În luna august ar mai trebui câteva ploi. De exemplu, în unele regiuni la sudul ţării n-a mai plouat de la 1 iulie. Cu toate acestea, roada urmează să fie mare, cam 3 tone de grăunţe vor putea fi adunate de pe un hectar de pământ”, a subliniat Alexandru Slusari.
Preşedintele Federaţiei Naţionale a Patronatului din Agricultură şi Industria Alimentară spune că preţul la porumb va depinde de situaţia care va fi şi în statele vecine, Moldova exportă porumb atunci când are supraproducţie. Acum un sac de grăunţe costă în jur de 200 de lei. Agricultorii, potrivit lui Alexandru Slusari, speră că preţul nu va scădea mai jos de 2 lei per kilogram.
Comentarii