‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 19 mai, 2024
12.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriProgramul 373 va fi ajustat. Cine sunt principalii benefeciari

Programul 373 va fi ajustat. Cine sunt principalii benefeciari

‹ adv ›

Comentarii

‹ adv ›

La doar jumătate de an de la lansarea Programului de stimulare a investițiilor 373, Guvernul Recean are în plan modificarea substanţială a prevederilor acestuia, notează mold-street.com.

Astfel, se planifică includerea în lista domeniilor de activitate neeligibile în cadrul Programului 373 a unor activităţi precum: producţia şi comerţul cu produse alcoolice, fabricarea produselor din tutun, fabricarea pesticidelor și a altor produse agrochimice, a explozivilor, armamentului și muniției, vehiculelor militare de luptă, baterea monedelor, dar şi a activităţilor de comerţ cu ridicata şi amănuntul, a activităţilor financiare şi de asigurări, tranzacţii imobiliare sau organizarea de loterii şi jocuri de noroc.

Ajustarea anumitor criterii de eligibilitate

La fel, se prevede concretizarea/ajustarea anumitor criterii de eligibilitate pentru beneficiari şi proiectul investițional.

De exemplu, se propune extinderea noțiunii de „credit investițional” prin admiterea procurării și/sau înființării plantațiilor multianuale, a tehnologiilor digitale și programelor informatice, precum și procurarea terenurilor aferente imobilelor/spațiilor procurate/construite/renovate pentru activități aferente activității de bază.

Totodată, se propune ca prețul acestui teren aferent să nu depășească 50% din valoarea proiectului investițional solicitat spre finanțare.

Se propune şi admiterea asocierii creditelor acordate în cadrul 373 cu Programele de grant aprobate prin hotărârile Guvernului, implementate de ODA, dar şi precizarea faptului că nu sunt eligibile spre compensare dobânzile aferente creditelor investiționale, utilizate pentru finanțarea costurilor de bunuri și servicii ori cota-parte a acestora, finanțate în cadrul altor programe de stat.

‹ adv ›

Se mai prevede extinderea expunerii maxime continue (valoarea maximă cumulativă a soldurilor creditelor acordate în cadrul Programului 373 unui beneficiar) de la 15 milioane lei la 35 milioane lei şi excluderea limitării ce ține de solicitarea unei garanții financiare acordate de Fondul de Garantare a Creditelor (FGC) pentru creditele acordate în cadrul Programului și anume cota maximă de garantare de 40% din valoarea creditului.

Ministerul Dezvoltării Economice şi Digitalizării susţine că, astfel, se urmărește creșterea numărului de potențiali beneficiari ai Programului, prin alinierea condițiilor acestuia „la condițiile Produselor de garantare administrate de FGC, inclusiv alinierea cu prevederile noului mecanism de garantare a portofoliilor de credite recent lansat de FGC, unde cota de garantare poate fi de până la 80% din valoarea creditului contractat”.

Cine sunt principalii beneficiari

Finanțarea activităților prevăzute conform Programului de stimulare a investițiilor „373” se efectuează prin intermediul Fondului pentru antreprenoriat și creștere economică a Moldovei (FACEM), din contul și în limitele alocațiilor stabilite în bugetul de stat pentru anul respectiv, precum și din contul asistenței financiare externe.

‹ adv ›

Potrivit MDED, până la mijlocul lunii noiembrie 2023, în cadrul Programului au fost acordate 132 credite la 121 beneficiari în valoare totală de 315,1 milioane lei.

Valoarea totală a proiectelor investiționale este de 443,2 milioane lei, din care 41% sunt destinate pentru „Producția și furnizarea de energie”, 21% – pentru „Industria prelucrătoare”, pentru „Agricultură, silvicultură și pescuit” – 13%, iar „Transport și depozitare” – 12%.

În alte scopuri, inclusiv „Sănătate și asistență socială”, au fost acordate credite în cotă de 13%.

Autorităţile mai susţin că în cadrul Programului au fost create 314 locuri noi de muncă, ÎMM beneficiare fiind administrate în cotă de 34% de tineri, iar 26% sunt administrate (fondate) de femei.

Potrivit datelor la situația din 16 noiembrie 2023, soldul datoriei la creditele incluse în Program constituie 214,6 milioane lei, băncile achitând dobânzi compensate în sumă totală de circa 1,1 milioane lei.

Pentru luna noiembrie, suma totală a dobânzii compensate calculate este de circa un milion de lei.

„Astfel, reieșind din graficele de rambursare a creditelor și mărimea ratelor dobânzilor aplicate la credite, suma totală a dobânzii compensate spre achitare este de circa 34,8 milioane lei (angajamente de compensare din decembrie 2023 și până la termenul final de rambursare a creditelor de către beneficiarii Programului)”, susţine MDED.

Chiar dacă Programul 373, care presupune compensarea unei părți a ratei dobânzii pentru IMM-uri de către stat, este unul benefic, acesta nu e de natură să facă piața creditelor investiționale mai competitivă per ansamblu, susţine Expert-Grup.

Advertoriale

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›