În ultimii ani, sectorul pomușoarelor din Moldova a fost marcat de schimbări semnificative în ceea ce privește piețele de desfacere și cerințele de export, determinând producătorii și procesatorii să caute alternative și să se orienteze către noi strategii și parteneriate pentru a rămâne competitivi.
Pentru a aduce în prim-plan cele mai relevante aspecte și provocări ale pieței fructelor moi și pentru a crea un cadru propice pentru discuții interactive și schimb de idei, recent, Pomușoarele Moldovei, în parteneriat cu proiectul USAID Competitivitate și Reziliență Rurală în Moldova, a organizat atelierul de lucru Berry Market 2023.
Evenimentul s-a adresat producătorilor, procesatorilor, exportatorilor și experților din domeniul fructelor moi și a facilitat discuții și prezentări relevante pe teme precum tendințele globale pe piața fructelor moi, procesarea industrială, exportul, și certificările necesare.
Cu o agendă concentrată pe aspectele cheie ale pieței, participanții au avut posibilitatea de a interacționa cu experți de frunte, de a identifica strategii inovatoare și de a înțelege mai bine provocările și oportunitățile actuale.
În prezent, în Republica Moldova, există aproximativ 4.400 de hectare de plantații de pomușoare, reprezentând aproximativ 19.000 de tone de produse.
Suprafețele destinate culturilor bacifere înregistrează o creștere dinamică în ultimii ani. Anual, în medie, se plantează aproximativ 100 de hectare.
Asociația Pomușoarele Moldovei a fost și rămâne unul dintre pilonii de susținere și dezvoltare a acestui sector, facilitând dialogul și colaborarea între diferiți actori din domeniu.
Comentarii