‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
joi, 18 iulie, 2024
35 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriRoade bogate, dar nu la nivelul aşteptărilor. Mai mulţi fermieri din raionul Cahul au...

Roade bogate, dar nu la nivelul aşteptărilor. Mai mulţi fermieri din raionul Cahul au atins recorduri la producţia agricolă

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Faţă de anul trecut, 2013 a fost un an cu mult mai bun, agricultorii cahuleni bucurându-se de o vară productivă aproape pentru toate culturile, acestea dezvoltându-se cu spor în raionul Cahul.

Cu toate acestea, intemperiile au frânat şi în acest an entuziasmul producătorilor agricoli, care au suferit de pe urma celor patru episoade de ploi cu grindină. În rândul descurajaţilor sunt şi păgubiţii din anul 2012, care încă mai aşteaptă subvenţiile promise de autorităţile centrale.

Sergiu Munteanu, şeful Direcţiei agricultură şi alimentaţie a Consiliului Raional Cahul, vorbeşte pe larg despre frustrările, dar şi reuşitele cahulenilor în domeniu agricol.

‹ adv ›

Conform statisticilor oferite de autorităţile raionale, dacă anul trecut se obţinuse la hectar puţin peste o tonă de cereale din prima grupă, anul acesta au fost agenţi economici cahuleni care au colectat chiar şi câte cinci tone de culturi cerealiere de pe hectar. Astfel, în această vară au fost treierate 50,622 tone de grâu de toamnă, fiind recoltate în medie câte 3,3 tone de grâu de pe un hectar. Cifrele indică creşteri şi în ceea ce priveşte orzul de toamnă, recoltându-se la nivel de raion 9754 de tone de orz de toamnă şi 9358 de tone de orz de primăvară.

Rapiţa, o tendinţă nouă şi profitabilă

De pe suprafaţa celor 2783 de hectare însămânţate cu rapiţă de toamnă, au fost recoltate 5566 de tone de rapiţă, proprietarii terenurilor obţinând în medie aproximativ câte două tone la hectarul de rapiţă. Rapiţa cultivată în raionul Cahul ajunge în realitate la o minifabrică de prelucrare din Comrat, din seminţele colectate extrăgându-se uleiul folosit pe post de combustibil ecologic. În acest an, în raion s-au încumetat să mizeze pe acest tip de producţie 18 producători agricoli, care au intrat în industria creşterii rapiţei.

‹ adv ›

De asemenea, cele 1129 de hectare de mazăre au adus în vistieria raionului alte 1354 tone de leguminoase. Sergiu Munteanu precizează că cifrele nu reflectă sută la sută realităţile cahulene, deoarece mulţi producători agricoli nu-şi declară veniturile în baza de date raională. Prin urmare, recolta a fost cu mult mai mare decât o arată cifrele. Cea mai recentă nemulţumire a agricultorului din sud o constituie calitatea seminţelor de floarea-soarelui, o bună parte din producţie fiind alcătuită din seminţe seci. Specialistul în agricultură de şa CRC consideră că la această situaţie a dus lipsa precipitaţiilor necesare în lunile de formare a seminţelor.

Cei care au mizat în 2013 pe producţia de porumb au reuşit să atingă noi recorduri, deoarece, conform surselor APL, anul acesta recolta porumbului va fi de şase-şapte ori mai mare decât cea din 2012. Sergiu Munteanu confirmă că deşi colectarea porumbului abia a început în Cahul, sunt proprietari de loturi care au reuşit deja să obţină chiar şi şapte tone de grăunţe la hectar.

Comerţ agricol „pe sub mânecă”

‹ adv ›

Şeful Direcţiei agricultură şi alimentaţie a Consiliului Raional Cahul susţine că cel mai dureros lucru după un an agricol atât de rodnic îl constituie comerţul „pe sub mânecă”. Sintagma defineşte situaţia când agricultorii, în disperare de cauză, temându-se să nu rămână cu producţia necomercializată pe tarla sau în hambare, sunt dispuşi să accepte un preţ derizoriu pentru munca lor.

Dacă marii fermieri vor obţine, totuşi, profituri bune, pentru că deţin spaţii de depozitare proprii şi îşi permit să aştepte momentul cel mai prielnic pentru a vinde cerealele, micii agricultori nu deţin astfel de spaţii şi sunt nevoiţi să le vândă imediat după recoltare, când preţurile sunt cele mai mici. Tirurile care părăsesc ţara fiind pline cu produse de înaltă calitate obţinute cu bani puţini de la producător nu avantajează economia ţării sau a raionului, declară Sergiu Munteanu. Acesta precizează că, pentru moment, agricultorul nici nu prea are de ales, având în vedere mica probabilitate de a răzbate pe pieţele de desfacere din Est sau Vest, iar intermediarii profită, batjocorind munca ţăranului.

Grindina a costat 80 de milioane de lei în doi ani

Numai în acest an, patru episoade de ploaie cu bucăţi de gheaţă au provocat mari pierderi raionului Cahul. Aceeaşi situaţie a fost şi anul trecut, iar unii dintre păgubiţi aşteaptă încă subvenţiile promise ca despăgubire în 2012. Munteanu povesteşte că unii agenţi economici au fost loviţi în acest an de trei ori de grindină, unele plantaţii de viţă-de-vie fiind compromise în proporţie de 80-90%.

„Numai ploaia cu grindină de pe 2 septembrie a cauzat prejudicii în valoare de 18 milioane de lei, la nivel de raion”, confirmă specialistul. Cahulenii continuă să creadă în promisiunile ministrului Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, care a promis alocarea unor sume ce vor fi folosite la renovarea celor 12 puncte antigrindină din raionul Cahul.

Entuziasmul agricultorului creşte

Sergiu Munteanu afirmă că datele colectate din teren indică o creştere a interesului cahulenilor faţă de agricultură, comparând numărul hectarelor lăsate în paragină în anul 2012 cu cel înregistrat în 2013. Dacă anul trecut figurau 23000 de hectare nelucrate în raionul Cahul, anul acesta au rămas pârloagă 14000 de hectare.

Adresându-se către cei care trudesc pe câmpuri, în vii sau la ferme, Sergiu Munteanu, şeful Direcţiei agricultură şi alimentaţie a Consiliului Raional Cahul, îi îndeamnă să îşi trateze deziluziile de orice fel cu o doză mare de optimism.

„Îi sfătuiesc pe agricultorii din orice colţ al raionului să-şi continue activitatea, deoarece s-ar putea ca într-o bună zi conducerea ţării să se întoarcă cu faţa spre agricultură, în principiu, aceasta fiind o activitate profitabilă”. Munteanu susţine că, pentru moment, consideră că este nevoie ca actualele politici agricole să fie rescrise, în mod practic, de oameni care să iasă în teritoriu şi să ia în consideraţie realităţile cu care se confruntă omul simplu. „Până când ţăranul nu va fi apărat şi până când conducerea ţării nu va realiza că agricultura trebuie să fie o ramură strategică a economiei, investind în a o face mai performantă, vom fi nevoiţi să rezistăm în aceleaşi condiţii şi ne vom confrunta cu unele şi aceleaşi probleme”, a conchis Sergiu Munteanu.

Un articol de Ana Hodinitu

Sursa: gazetadesud.md

 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›