‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
vineri, 20 decembrie, 2024
4.4 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleRasa de oi Suffolk – rasă bună de carne și nepretențioasă

Rasa de oi Suffolk – rasă bună de carne și nepretențioasă

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Rasa Suffolk este una dintre cele mai populare rase de oi, fiind crescute pentru producția de carne și de lână, dar și pentru obținerea tineretului pentru îngrășat. Tineretul prezintă o viteză mare de creștere, iar femelele sunt cunoscute pentru prolificitatea înaltă.

O valoare aparte prezintă berbecii Suffolk, folosiți pentru încrucișări cu oile de rase autohtone pentru sporirea caracterelor mieilor de carne.

Rasa Suffolk este de tip morfo-productiv mixt: de la ea se poate obține un procent bun de carne cu calități superioare, dar și lână calitativă.

‹ adv ›

Vedeți aici cele mai populare oi de carne, cu imagini și descriere.

Citiți în acest articol:

  • Originea rasei Suffolk;
  • Aspectul oilor Suffolk;
  • Productivitatea rasei Suffolk;
  • Îngrijirea oilor de rasă Suffolk;
  • Avantajele rasei Suffolk.

Originea rasei Suffolk

Rasa a fost creată în vestul Angliei, în comitatul Suffolk, de unde provine și denumirea ei. Primele mențiuni despre rasă datează din anii 1790, iar ca rasă aparte a fost înregistrată în 1810.

‹ adv ›

Pentru selecție au fost utilizați berbecii de rasă Southdown și oile de rasă Norfolk. Rezultatul a fost uimitor: oile Suffolk au preluat caracteristicile cele mai bune de la ambele rase, depășindu-le din multe puncte de vedere.

Rasa Norfolk era crescută pe teritorii cu vânturi puternice și vegetație săracă. În timp, oile s-au adaptat la condiții mai severe și au devenit nepretențioase la întreținere și nutriție. Pentru obținerea hrănii, oile Norfolk parcurgeau zilnic distanțe mari și astfel s-a dezvoltat bine musculatura corpului.

Toate aceste caractere le-a moștenit noua rasă. De la rasa Southdown au fost preluate calitatea și gustul cărnii și blana excepțională. Lucrările continue și minuțioase de selecție au permis perfecționarea tuturor acestor aspecte pozitive.

‹ adv ›

Citiți și despre rasa Romanov – oile de carne cu cei mai mulți miei la o fătare.

Aspectul oilor Suffolk

  • Corp masiv, acoperit cu lână densă și relativ scurtă, de culoarea albă sau aurie;
  • Picioarele și capul nu sunt acoperite cu lână, ci doar cu fire scurte de păr, culoarea acestora este neagră;
  • Înălțimea la greabăn la masculi este de 70-80 cm, la femele 65-75 cm;
  • Corpul este bine îmbrăcat în musculatură, proporțional;
  • Coada este scurtă și subțire;
  • Membrele sunt drepte și puternice;
  • Capul de dimensiune medie;
  • Urechile sunt lungi, drepte, ușor atârnă.

Productivitatea rasei Suffolk

  • Greutatea corporală la animalele adulte: la berbeci – 115-150 kg, la oi – 90-120 kg;
  • Suffolk este cunoscută drept una dintre cele mai bune rase de ovine pentru carne.
  • Berbecii sunt utilizați intens pentru hibridare, iar mieii obținuți ating greutatea de 40 kg la vârsta de 15-16 săptămâni;
  • Carnea are proprietăți nutritive bune, nu prezintă miros specific, are gust fin și suculent. Produsul se asimilează ușor de către organism, practic nu conține colesterină, iar consumul regulat poate preveni apariția diabetului zaharat;
  • Sporul mediu zilnic este de 280-400 g, iar randamentul la sacrificare poate ajunge și până la 55-60%;
  • Lâna este de calitate înaltă, moale și fină (33 microni). Lungimea șuviței este de 7-10 cm. La o tunsoare se poate obține lână brută: 3-4,4 kg de la berbec și 2-3,1 kg de la oaie. Randamentul lânii la spălare este de 50-62%. Tunsorile se fac de 2 ori pe an;
  • Maturitatea sexuală se atinge la 6 luni, prolificitatea fiind de la 140 la 200%;
  • Intervalul dintre fătări: 360-365 zile;
  • Greutatea mieilor nou-născuți este de 4-7 kg, la 3 luni – 35-40 kg. Vârsta optimă pentru comercializarea berbecuților este de 9-12 săptămâni.

Citiți cum hrănim mieii pentru o creștere rapidă și sănătoasă.

Îngrijirea oilor de rasă Suffolk

Rasa a devenit populară inclusiv datorită pretențiilor reduse la întreținere și alimentație. Chiar dacă se alimentează exlusiv la pășune, animalele repede acumulează în greutate.

Se recomandă alimentația cu amestecuri de cereale și cu combifuraje cu un conținut suficient de vitamine și minerale. Nu se recomandă pășunatul în ritm rapid la distanțe lungi (4-6 km), deoarece scade productivitatea.

Rezistența la boli, inclusiv la parazitoze, este foarte bună. Totuși, se practică deparazitările regulate, în special contra cenurozei.

Datorită rezistenței sale sporite, transmise genetic, oile Suffolk nu necesită îngrijire specială. Ele se adaptează chiar și la cele mai severe condiții climaterice, simțindu-se destul de confortabil acolo, unde alte rase ar putea cu greu supraviețui.

Pentru obținerea rezultatelor bune de producție în regim extensiv, pășunea trebuie să fie calitativă, cu iarbă în abundență. Poate fi practicată și întreținerea în stabulație, unde lipsa mișcării active permite economisirea de energie și îndreptarea acesteia spre acumularea în greutate.

Vedeți aici sfaturi la furajarea oilor în funcție de vârstă.

Oile Suffolk nu sunt predispuse la pododermatite. Fătările sunt destul de ușoare, fără complicații.

Avantajele rasei Suffolk

  • Producție înaltă de carne și lână;
  • Bine adaptate la temperaturi extreme;
  • Imunitate foarte bună;
  • Carnea este foarte nutritivă și conține multe elemente benefice;
  • Viteza mare de creștere a tineretului;
  • Nepretențioși la întreținere și alimentație (la pășune și în stabulație);
  • Prolificitate bună a femelelor și comportament matern pronunțat;
  • Fătările sunt predominant ușoare.

Dezavantajele, menționate de crescători, se referă prioritar la dificultatea de achiziționare a animalelor de rasă pură și prețul destul de mare al acestora.

Aflați cum recunoaștem și prevenim Scrapia sau Boala Oii Nebune.

‹ adv ›
‹ adv ›

1 Comentariu

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›