Reguli de bază la tăierea pomilor fructiferi

Tăierea pomilor fructiferi este o știință și o artă, deoarece în procesul de tăiere nu folosim doar tehnici de tăiere ci și de dirijare a ramurilor, fără dirijarea acestora noile creșteri obținute în urma tăierilor vor lua locul celor înlocuite fără a se atinge obiectivul de fructificare.

Mai multe detalii despre tăierea pomilor – între știință și artă. Ce și de ce ar trebui să cunoaștem găsiți pe acest link, iar în acest articol vom aduce în atenția dvs. câteva reguli de bază la tăierea pomilor fructiferi:

Regula 3D și regula 1/3  

Regula 3D se referă la tăierea tuturor ramurilor moarte (dead), bolnave (diseased) și lovite (damaged). Acestea se pot tăia în tot timpul anului fiind o sursă de infecție pentru restul pomului.  

Regula 1/3 se referă la tăierea ramurilor care sunt mai groase de 1/3 din ramura mama.

Acestea sunt competitori pentru aceasta și împiedică dezvoltarea normală a acesteia. De asemenea, per ansamblu, încercați să nu tăiați mai mult de 1/3 din coroana pomului.

Cu cât tăiați mai mult, cu atât pomul va produce lăstari mai mulți. Cu excepția piersicului unde se taie până la 60% din coroană, piersicul rodind pe ramuri anuale.  

Atenție! Aceste reguli se aplică încă de la formarea pomilor. Dacă vă regăsiți în aceste situații, nu vă apucați să tăiați mai mult de două ramuri în lemn mai bătrân de patru, cinci ani pe sezon. Riscați să lăstărească excesiv.

Un pom bine tăiat este cel la care, combinat și cu tăierile în verde, în anul viitor ai foarte puțin de tăiat. 

Echilibrul orizontal, echilibrul vertical și subordonarea 

Astăzi o să fie o informație ceva mai tehnică, dar cine o să înțeleagă aceste lucruri, va ști cum să formeze și să taie pomii fructiferi.  

Echilibrul orizontal

Pomul trebuie să aibă un schelet echilibrat. El trebuie să fie egal dezvoltat în toate cele patru puncte cardinale. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că noi trebuie să alegem șarpantele de așa manieră încât dacă am privi pomul de deasupra ele să fie în mod egal distribuite pe toată circumferința acestuia.

Etajul al doilea, dacă vorbim de un pom cu leader central, să pice între șarpantele primului etaj.  

Echilibrul vertical

Înseamnă că, între ramurile primului etaj și ramurile celui de al doilea etaj, pe înălțime, trebuie să existe o distanță de 20-25 cm. Astfel, primul etaj se subordonează celui de al doilea și așa mai departe, iar ultimul etaj se subordonează vârfului axului.

Deci, nu se trece la dezvoltarea etajului superior până nu s-a consolidat și construit primul etaj. Toate aceste lucruri se fac pentru ca pomul să beneficieze de lumină pe toate ramurile sale și ca ceva să circule egal în toate direcțiile.  

Subordonarea ramurilor

Dacă scheletul pomului este echilibrat și pe orizontală și pe verticală, trecem un pic la amănunt și vedem cum trebuie să arate ramurile pe șarpante.

Astfel, așa cum se vede în ultima figură atașată, pornind din vârful șarpantei fiecare din ramurile înserate pe aceasta sunt subordonate celei de deasupra și așa mai departe până la punctul de inserție cu axul.

Mai pe românește, 2 nu se ridică mai sus decât 1-axul, 3 nu se lasă să crească mai sus decât 2 și așa mai departe. În acest fel se evită concurența și harababura în pom.

Toate ramurile vor avea locul lor clar stabilit, nu vor încăleca sau umbrii alte ramuri.

Unghiul de ramificare. Dezbinarea  

În figurile pe care le-am mai făcut pe aici ați observat că, mereu între ax și șarpanta am trecut un unghi de 45 de grade.

Nu este ales întâmplător, bineînțeles că, nu o să punem acum raportorul pe pomi, dar la ochi unghiul dintre ramuri și ax trebuie să fie în jurul acestei valori sau puțin mai mare, dar în niciun caz mai mic. De ce?  

Din două motive. Unul ar fi ca în unghiuri strânse dezvoltarea ramurii respective e limitată în spațiu deoarece ramurile se lovesc de ax.

Iar al doilea motiv este pentru a se evita fenomenul de dezbinare, care înseamnă detașarea, ruperea ramurei de ax.

Dacă vă uitați în figura atașată în cazul în care unghiul de ramificare este mic, fibrele lemnoase ale axului și ale sarpantei merg aproape paralel, ba chiar mai sunt și întrerupte de porțiunea de coajă strânsă între ax și cracă, porțiune care acumulează umiditate și mizerie și în timp putrezește.

În momentul când sub greutatea fructelor, frunzelor, a semischeletului, a apei sau pur și simplu a vântului șarpanta este smulsă de ax, ruptura se produce foarte ușor în lungul fibrelor. Este ca atunci când spargeți lemne cu toporul, lovitura trebuie să fie în lungul fibrelor și butucul se crapă ușor, nu o să vă apucați să loviți perpendicular pe fibră ca nu o să crape în veci.  

O aplicație practică a acestei reguli este desigur cea de la formarea coroanei tip vas. Mare atenție în alegerea șarpantelor și a unghiurilor de ramificare ale acestora cu axul. 

Mugurii de rod  

Nu putem să ne apucăm de tăieri dacă nu cunoaștem mugurii de rod. Într-o postare anterioară, v-am prezentat poze cu formațiunile de rod la măr, dar care este deosebirea între un mugure de rod și un mugure vegetativ?  

Citiți mai multe despre Muguri și ramuri de rod la măr – cum le deosebim la tăieri.

Așa cum se observă în imaginea de mai jos mugurele vegetativ este mai mic decât mugurele de rod, de obicei este lipit de ramură și are baza mai lată decât mijlocul. Are o formă de piramidă.

Mugurele de rod are baza mai îngustă și mijlocul mai bombat. El se găsește pe formațiuni de rod ce se depărtează un pic de ramură sau chiar pe formațiuni mai lungi gen nuielușa sau mlădița. 

Ramificarea bilateral-alternant  

În următoarea figură, am schițat sumar cum se presupune că ar trebui să arate o șarpantă după tăierile de rodire. Bineînțeles că, în viață reală lucrurile stau altfel și ramurile arată mult mai complicat.

Dar ce trebuie să rețineți este tiparul pe care trebuie să îl urmați și anume:

În vârful șarpantei tăiem cu transfer pe o ramură de un an și asigurăm astfel creșterea în continuare a șarpantei, apoi coborând pe ramură în jos încercăm să respectăm următoarea regulă:

se lasă din 20 în 20 de cm ramuri bilateral alternant, una pe stânga una pe dreapta. Tot ce crește deasupra șarpantei vertical și sub ramură se taie la inel. Sunt ramuri pe care nu vor crește fructe. Același lucru se face și pe subșarpante.  

Acesta este idealul, greu de întâlnit în practică, dar dacă încercați să respectați măcar parțial acest principiu, pomii dumneavoastră vor arăta din ce în ce mai bine.  

Nu tăiați mecanic, imaginați-vă cum va arăta ramura după tăieri. Evitați degarnisirea, mai bine lăsați o ramură în plus sau tăiați la cep. 

Concurența  

Una dintre greșelile de evitat este să tăiați „artistic”, egal la capătul terminal al ramurilor. Astfel ca rezulta niște bifurcații în Y care se concurează reciproc și care nu lasă ramura să se dezvolte armonios.

Săraca seva nu mai știe pe unde să o ia, prin dreapta, prin stânga? Astfel este posibil să se dezvolte mai tare o ramură laterală în detrimentul ramurii principale. Aplicați principiul subordonării și tăiați ca în imaginea alăturată. 

Fusul subțire  

M-a rugat cineva să prezint forma de coroană fus subțire. În principiu, sunt două forme de coroană fus. Fusul tufă și fusul subțire.

Ambele se pretează bine la specia măr și păr. Fusul tufă e un pic mai voluminos decât fusul subțire, el are 15,16 șarpante dispuse în spirală pe un ax.  

Din fusul vas derivă forma de fus subțire, folosit în special în livezile intensive sau acolo unde nu avem spațiu suficient între pomi.

Diferența față de fusul tufă este că jos avem un prim etaj de trei, patru șarpante urmate apoi de șarpante solitare înserate pe ax. Aveți dimensiunile de calibru în figura alăturată.  

Denumirea de fus este dată, bineînțeles, de forma acestuia care seamănă cu un fus de tors lână.

Formarea acestuia nu e complicată, se lasă vargă tăiată primavara la 60 cm și se aleg în vegetație 3,4,5 muguri de sus care vor forma etajul de jos plus un mugure care să continue axul.

După consolidarea primului etaj se continuă formarea șarpantelor solitare prin tăierea axului cu transfer pe o ramură anuală verticală. Între ramurile solitare de pe ax se lasă o distanță de 20-30 cm.

După 4-5 ani de fructificare ramurile de pe ax se înlătură pe rând evident, la cep scurt pentru reîntinerire. Anual se taie două ramuri la cep, în lemn de 4,5 ani. 

Seva brută, seva elaborată. Crestarea ramurilor. Degarnisirea  

Deseori, ramurile se degarnisesc și rodul fuge spre capătul superior al acestora. Pentru a încerca să producem creșteri vegetative, putem aplica o tehnică care se numește crestarea. Dar, pentru aceasta, trebuie să înțelegem cum circulă seva în pom.  

Primăvara devreme, rădăcinile încep să pompeze de jos în sus apă și substanțe minerale – seva brută necesară formării aparatului foliar. După ce frunzele s-au format, începe procesul de fotosinteză care transformă apa și substanțele minerale în glucide și hormoni de creștere – aceasta e seva elaborată care curge sub efectul gravitației de sus în jos.  

De ce ne interesează asta? La ce ne ajută?  

Atunci când vrem să stimulăm un anumit mugure, crestăm un pic ramura astfel încât să oprim seva să curgă mai departe de mugurele nostru. Astfel, el va beneficia de extraseva și în cele din urmă se va dezvolta.

Vedeți mai multe despre Rezultatul unor crestări de stimulare.

Crestătura o facem în funcție de momentul din an în care ne aflăm. Putem chiar în felul acesta să stimulăm un cep mai lung sau o ramură mai lungă să rodească crestând dedesubtul acesteia.  

Modul în care seva curge în pom, mai ales seva elaborată ne face să înțelegem cum de ajung mugurii de rod să diferențieze pe anumite ramuri. Ea curge cu o viteză extraordinară de sus în jos și în toate ramurile.

Cu cât ramura respectivă este mai apropiată de orizontală, cu atât seva zăbovește mai mult și are timp să hrănească toți mugurii. De aceea, în pomi ne dorim ramuri de peste 45 de grade. De ce nu 90 de grade? Deoarece ramura ar atârna și fenomenul s-ar inversa.