‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
1.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriRepublica Moldova face apel către comunitatea internaţională pentru sprijinirea proiectului de distrugere a substanţelor...

Republica Moldova face apel către comunitatea internaţională pentru sprijinirea proiectului de distrugere a substanţelor chimice periculoase, depozitate pe teritoriul ţării

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Prim-ministrul Chiril Gaburici a participat astăzi la Reuniunea de coordonare a donatorilor internaţionali, care s-a desfăşurat în oraşul Comrat, și la care s-a discutat despre necesitatea urgentării distrugerii pesticidelor stocate pe teritoriul Republicii Moldova.

Evenimentul a fost precedat de o vizită de lucru a participanţilor reuniunii la depozitul central de pesticide din satul Budjac, raionul Comrat, unde oficialii au fost informaţi despre condiţiile de păstrare a deşeurilor de pesticide, impactul acestora asupra mediului, sănătăţii publice, siguranţei alimentare în raionul Comrat, dar şi în alte localităţi ale Republicii Moldova.

În cadrul Reuniunii, Premierul, autoritățile locale din Găgăuzia, dar și donatorii au reiterat importanța distrugerii, cât mai rapide, a pesticidelor aflate pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit lor, este în pericol nu doar sănătatea cetățenilor moldoveni, dar și a locuitorilor din regiunea de sud-est a Europei. Republica Moldova mai are nevoie de un milion de euro suplimentar, din cele 2,2 milioane de euro, care constituie bugetul proiectului de distrugere a celor 630 de tone de deșeuri de pesticide depozitate pe teritoriul țării noastre.

‹ adv ›

Prim-ministrul a menţionat că distrugerea pesticidelor şi altor substanţe chimice periculoase este extrem de importantă pentru mediu și securitatea oamenilor. „Îmi exprim profunda recunoștință partenerilor care contribuie la eforturile noastre de a asigura distrugerea substanţelor chimice periculoase de pe teritoriul Republicii Moldova. Viața și sănătatea cetățenilor este primordială pentru noi. Considerăm necesară urgentarea acțiunilor de evacuare şi nimicire totală a pesticidelor”, a reiterat Șeful Executivului de la Chişinău.

Premierul s-a referit la proiectul realizat, cu sprijinul NATO, ce prevede evacuarea şi distrugerea în condiții de maximă siguranță a deșeurilor de pesticide, stocate încă în perioada sovietică în depozitele de pe teritoriul Republicii Moldova, şi care a fost stopat în octombrie 2014, din cauza lipsei resurselor financiare.

Chiril Gaburici a precizat că, anual, Guvernul Republicii Moldova alocă din bugetul de stat, începând cu anul 2008, circa 220 de mii de lei pentru asigurarea securităţii depozitelor de stocare a pesticidelor pe teritoriul ţării noastre. În acelaşi timp, este  nevoie de sprijinul comunităţii internaţionale pentru acoperirea tuturor cheltuielilor legate de acest proiect.

‹ adv ›

În acest context, Premierul a făcut un apel către comunitatea de donatori şi parteneri de dezvoltare cu privire la sprijinirea Republicii Moldova în realizarea obiectivului propus. „Sunt  sigur că acest proiect va contribui la îmbunătățirea standardelor de viață a oamenilor din Republica Moldova şi va deschide noi posibilități pentru consolidarea securității în regiune”, a spus Prim-ministrul.

La rândul lor, ambasadorii statelor partenere ale Republicii Moldova au apreciat efortul Guvernului de la Chişinău în realizarea proiectului, menţionând că acesta prezintă interes şi pentru alte state din regiune sub aspect ecologic şi al securităţii. Oficialii au exprimat disponibilitatea de a sprijini ţara noastră în acest sens.

Proiectul de distrugere a pesticidelor şi altor substanţe chimice de pe teritoriul Republicii Moldova este la cea de-a treia etapă de realizare. La prima etapă, în perioada 2003 – 2008, au fost reambalate și stocate circa 3245 tone de pesticide şi alte substanţe chimice periculoase din 424 de locaţii, în 37 depozite regionale. La a doua etapă, în anii 2006 – 2010, a fost întocmită o bază de date completă a pesticidelor și evaluarea lor toxicologică. Cea de-a treia etapă (ultima) prevede evacuarea şi distrugerea în condiţii sigure a circa 1270 de tone de deșeuri de pesticide, dintre care 643 tone au fost deja reambalate, transportate și distruse în Polonia. Alte circa 630 de tone de deșeuri de pesticide urmează să fie evacuate şi distruse.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›