joi, 12 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeRoman Luchian, Casa de Comerț Vita: Produsele noastre au ajuns a fi exportate în...

Roman Luchian, Casa de Comerț Vita: Produsele noastre au ajuns a fi exportate în peste 35 de țări

Recomandate

Fabrica de producere de sucuri și conserve „Orhei-Vit” este cunoscută în întreaga țară, datorită gamei variate de produse apreciate în rândul consumatorilor, dar și parteneriatelor stabilite cu producătorii. 

Activitatea companiei a început în anul 1945, iar acum, la peste 75 de ani de la deschidere, 2 fabrici moderne ale întreprinderii funcționează  în Orhei și Căușeni, reușind să asigure cu locuri permanente de muncă peste 230 de angajați. 

În Republica Moldova, „Orhei-Vit” este lider în producerea sucurilor și produselor pentru copii. Ce ține de reușitele la nivel extern, produsele fabricate în Moldova sunt exportate în peste 35 de țări, cum ar fi România, Rusia, Belarus, Germania, Austria și altele. 

În 2002, a fost fondată Casa de Comerț Vita, întreprinderea fiică a Fabricii „Orhei-Vit”, creată pentru distribuirea produselor acesteia.

Roman Luchian, directorul Casei de Comerț Vita, susține că pe parcurs s-a reuşit plasarea produsele în toate segmentele pieței, începând cu magazinele tradiționale mici, retail și terminând cu HoReCa. 

„Produsele companiei pot fi procurate în peste 9000 de puncte comerciale din toată țara. Ne-am axat mult pe îmbunătățirea proceselor și performanță. Astfel, fiind dotată cu softuri moderne pentru gestionarea datelor care permit automatizarea tuturor proceselor interne prin intermediul programelor moderne de evidență a datelor, echipa reușește să asigure distribuirea produselor având doar 110 angajați. Ne-am asumat angajamentul ca produsul nostru să poată fi procurat de orice consumator, indiferent la ce magazin are obișnuința să-și facă cumpărăturile”, povestește Roman Luchian.

Printre reușitele companiei se numără exportul produselor chiar și pe piața SUA. Pentru aceasta, au ajustat procesele, aliniindu-se la cerințele pieței și obținând toate certificările necesare. 

„Suntem într-un proces continuu de dezvoltare și adaptare, fapt ce ne permite să creăm produse noi, să modificăm sortimentul. Spre exemplu, recent am lansat un produs nou – piure pentru copii cu banană și mere, care este unul foarte reușit și, datorită căruia, am crescut volumele pe acest segment.

Dispunem de toate certificările, cum ar fi ISO, HACCP. Am obținut și certificarea produselor conform cerințelor pieței din SUA, realizând exporturi”.

Situația complicată din Ucraina a pus presiune asupra producerii, dar, totodată, criza i-a determinat să-și îmbunătățească unele procese, astfel încât să nu fie vulnerabili în fața unor eventuale provocări, cum ar fi sistarea livrărilor de gaze necesare pentru producere. 

„Odată cu creșterea volumelor de vânzări, s-au complicat procesele de suplinire cu materiale și materie primă. Am depășit această perioadă, astfel că suntem în stare să creștem cantitățile de producere, am făcut schimbări tehnologice la fabrică. La moment, avem siguranța că în cazul lipsei gazului noi vom putea funcționa, deoarece am instalat cazane pe biomasă. Am realizat mai multe schimbări pe parcursul acestei perioade destul de complicate. În plus, liniile tehnologice pot să funcționeze paralel, ceea ce ne permite să producem cantitățile necesare”.

Roman Luchian spune că pentru prima dată în acest an, deoarece nu s-au exportat în Federația Rusă cantitățile obișnuite de mere, fabrica a lucrat și pe parcursul iernii pentru procesarea acestora în suc concentrat.

„Nu am avut întrerupere de sezon la procesarea materiei prime”. 

De aproximativ un an, produsele companiei se regăsesc și pe rafturile Kaufland Moldova. Roman Luchian menționează că, rețeaua de supermarketuri Kaufland reprezintă o punte importantă prin intermediul căreia comunică și cunosc consumatorii. 

„Avem o colaborare reușită. La început, aveam doar 16 produse listate pe rafturile Kaufland, iar pe parcurs s-a înregistrat o dinamică pozitivă, ne-am extins în toate magazinele noi, am continuat dialogul cu managerii. Kaufland este o structură destul de complexă, este nevoie de a înțelege foarte bine care sunt așteptările și politica pe care o respectă. Sunt foarte atenți la prețurile care se înregistrează pe piață, monitorizează competiția și tot ce se întâmplă pe segmentele de interes. Kaufland reprezintă o punte importantă prin intermediul căreia comunicăm cu consumatorii”. 

Anul curent, o delegație din România, de la oficiul regional Kaufland, a vizitat fabrica de producere pentru a vedea principiul de funcționare.

„Suntem listați și cu Vita Baby, piureuri și sucuri pentru copii, ceea ce ne generează vânzări suplimentare și ne asigură o vizibilitate și mai bună a produselor”, a mai adăugat Roman Luchian. 

Sortimentul de produse al Casei de Comerț Vita disponibil pe rafturile Kaufland a crescut până la 83 de articole. 

Acest material a fost realizat cu suportul financiar Kaufland Moldova în cadrul campaniei „Produs din Moldova. Proaspăt de-acasă”. Mai multe detalii despre cum puteți deveni furnizor și ce condiții trebuie să întrunească un potențial partener de livrare a produselor către Kaufland Moldova urmăriți pe acest link.

Tatiana Caraman
Tatiana Caraman
Staff Editor

Citește și ›

Advertoriale