‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
duminică, 22 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriRusia a extins pentru trei luni regimul fără taxe pentru produsele importate din Moldova

Rusia a extins pentru trei luni regimul fără taxe pentru produsele importate din Moldova

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Guvernul Federației Ruse a prelungit perioada de valabilitate a livrărilor fără taxe vamale de produse agricole din Republica Moldova pe piața rusă. Regimul preferențial pentru exportatorii moldoveni a fost prelungit până pe 31 martie 2021.

Despre aceasta a anunţat Igor Dodon, care se află într-o vizită la Moscova.

„Salut decizia Guvernului Federației Ruse care a prelungit importul fără taxe a produselor agroalimentare din Republica Moldova”, a scris Igor Dodon pe Facebook.

Totodată, el a publicat și textul deciziei Guvernului de la Moscova. Din document rezultă că, Guvernul Rusiei recomandă Ministerelor Dezvoltării Economice, Agriculturii și a celui de Externe, ca în caz de necesitate, până pe 15 martie 2021 să elaboreze măsuri pentru o eventuală extindere a termenelor de acțiune a acestor prevederi.

‹ adv ›

Amintim că, pe 31 iulie 2014, Guvernul Rusiei a decis că începând cu 30 august 2014, pentru 19 categorii de mărfuri din Moldova (de la carne, legume, fructe, cereale, făină, semințe de floarea-soarelui, la bere, vin, zahăr, conserve din legume și mobilă) este aplicat același regim vamal ca și pentru țări precum România, Polonia, China, Germania, Estonia, Franța, ceea ce presupune plata de taxe.

Anterior, în septembrie 2013, Rusia a impus restricții la exportul de vinuri din Moldova. Aceste măsuri abuzive au avut ca efect prăbușirea exporturilor pe piața rusească și acum Rusia este abia al patrulea partener la exporturile din Moldova cu o cotă de 8-9% din total, în urma României, Germaniei și Italiei. 

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›