‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
1.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriRusia a făcut o mișcare importantă pe piața cerealelor de la Marea Neagră

Rusia a făcut o mișcare importantă pe piața cerealelor de la Marea Neagră

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Rusia a făcut o nouă mutare în zona Mării Negre, prin intermediul băncii VTB, a doua mare bancă a ţării. Banca a decis să cumpere unul dintre principalele terminale de export de cereale din portul Novorossiisk de la Marea Neagră. Prin această mișcare, băncii de stat îi este dat un control şi mai mare asupra principalului hub de export de cereale al Rusiei, transmite Reuters, citat de evz.ro.

VTB, care deţine deja un alt terminal de cereale din portul Novorossiisk, a anunţat joi că a preluat totalitatea acţiunilor ale Novorossiysk Grain Terminal de la societatea Novorossiysk Commercial Sea Port (NSCP).

„Am ajuns la un acord cu NSCP, care nu se va mai ocupa de tranzacţiile cu cereale”, a declarat directorul VTB, Andrei Kostin.

Tranzacţia era una aşteptată în condiţiile în care în luna ianuarie a acestui an proprietarul NSCP, monopolul de oleoducte Transneft, a anunţat că lucrează la crearea unui singur operator al terminalelor de cereale din sudul Rusiei.

‹ adv ›

Unii traderi de cereale cred că acordul semnat de VTB este un alt semn al implicării crescute a Guvernului Rusiei în sectorul comerţului cu cereale. Rusia este cel mai mare exportator mondial de cereale, iar ţara exportă o mare parte din cerealele sale prin cele două terminale din Novorossiisk.

Oficialii ruşi monitorizează cu atenţie ritmul exporturilor de cereale în acest sezon după o recoltă mai mică în 2018. Acest lucru a dat naştere la speculaţii pe piaţă potrivit cărora Rusia ar putea limita exporturile la finele sezonului 2018/19, care se încheie la 30 iunie 2019. Traderii au fost neliniştiţi de recenta decizie a Ministerului Agriculturii din Rusia de a înfiinţa o nouă asociaţie a exportatorilor de cereale pentru a înţelege mai bine nevoile pieţei.

„În prima fază Guvernul Rusiei spune că vrea să îşi înfiinţeze propria asociaţie a exportatorilor de cereale după care o organizaţie cvasi-statală preia controlul direct asupra mai multor infrastructuri pentru exportul cerealelor. Se pune întrebarea dacă nu cumva este o tendinţă spre un control al statului rus asupra industriei exportului de cereale”, a declarat un trader european.

VTB nu a dezvăluit cât a plătit pentru Novorossiysk Grain Terminal dar a precizat că tranzacţia a fost aprobată de organismele de reglementare din Rusia şi ar urma să se finalizeze în al doilea trimestru.

‹ adv ›

Directorul general adjunct de la VTB, Yuri Soloviev a declarat jurnaliştilor că VTB crede că există o posibilitate pentru a lucra împreună cu Guvernul şi a extinde potenţialul de export de cereale la porturile Rusiei.

VTB deţine deja în mod direct un pachet de 33% din acţiunile unui alt terminal de cereale de la Novorossiysk şi în plus deţine jumătate din acţiunile companiei de stat United Grain Company, care la rândul său controlează jumătate din terminalul de cereale respectiv.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›