‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
5 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageArticoleRusia aprobă un nou document privind autoaprovizionarea cu fructe: Merele și prunele - fără...

Rusia aprobă un nou document privind autoaprovizionarea cu fructe: Merele și prunele – fără preferințe tarifare vamale la import

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Guvernul Federației Ruse a aprobat o „Foaie de parcurs” pentru dezvoltarea accelerată a producției de fructe și fructe moi pentru anii 2020-2022, se arată într-un document publicat pe government.ru.

„Acest document este conceput pentru a elimina barierele serioase care împiedică Federația Rusă să-și asigure autoaprovizionarea cu fructe și fructe moi. Avem toate posibilitățile pentru acest lucru – zone climatice favorabile, tehnologii, investitori și o piață internă foarte mare”, a declarat Victoria Abramchenko, viceprim-ministru pentru agricultură, ecologie și imobiliare, care a semnat documentul.

Printre obiective, în document este indicată excluderea merelor, perelor, prunelor și gutuilor de pe lista mărfurilor importate cu preferințe tarifare din țările în curs de dezvoltare, pentru a asigura accesul produselor rusești în lanțurile de vânzare cu amănuntul, stimularea exporturilor și dezvoltarea vânzărilor de produse cultivate în gospodării.

Documentul poate fi analizat pe acest link.

‹ adv ›

Guvernul rus susține că autoaprovizionarea țării cu fructe la sfârșitul anului 2019 a fost de 38,7%, însă conform Doctrinei securității alimentare a țării sunt necesare cel puțin 60%, iar volumul consumului de produse din această categorie în ultimii cinci ani a rămas la nivelul de 60-63 kg de persoană în anual, în condițiile în care norma este de 100 kg pe an.

Foaia de parcurs a inclus astfel de inițiative înaintate de către participanții la industria horticolă, cum ar fi extinderea gamei de echipamente pomicole, îmbunătățirea cadrului de reglementare a sprijinului acordat de stat pentru asigurarea stimulării înființării livezilor, acordarea subvențiilor mai mari pentru înființarea plantațiilor de arbuști fructiferi, simplificarea procedurii și scurtarea intervalului de timp pentru înregistrarea noilor soiuri în Rusia, crearea unor centre de excelență pentru testarea și elaborarea de inovații în sector.

„Trebuie să adoptăm o abordare complexă a formării întregului sector rusesc de fructe, creșterea autoaprovizionării țării cu fructe din producția internă și creșterea indicilor industriilor în toate direcțiile. Pentru aceasta, în primul rând, este necesar să se îmbunătățească măsurile existente de sprijin infrastructural de stat al unităților de producție și să se dezvolte mecanisme de vânzare a produselor”, a spus Victoria Abramchenko.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›