‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 23 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriSeceta extremă provoacă o criză de proporții în agricultura europeană

Seceta extremă provoacă o criză de proporții în agricultura europeană

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

Europa se confruntă cu un val de căldură care a afectat puternic culturile, atât pe fondul secetei persistente, cât și din cauza incendiilor de vegetație.

Seceta prelungită a provocat producătorilor europeni de legume cele mai mari probleme din ultimele patru decenii, potrivit Asociației Europene a Procesatorilor de Fructe și Legume (PROFEL), scrie EURACTIV.com.

Printre statele cele mai afectate se numără Franța, Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, dar și Ungaria sau Polonia.

‹ adv ›

Problemele puse de valul de căldură și de lipsa ploilor au afectat cel mai puternic producătorii de conserve și de legume congelate, deoarece pierderile de pe câmp s-au transferat în livrări reduse și neregulate de legume proaspete către fabricile de procesare.

Potrivit PROFEL, 2018 este al treilea an consecutiv în care sectorul legumelor are probleme cauzate de condițiile meteo, iar seceta din prezent vine după furtunile agresive din prima parte a sezonului.

Comisia intervine

Căldurile extreme au forțat o reacție a Comisiei Europene, care, pentru a contracara scăderea producţiei şi evitarea altor dificultăţi pentru fermiei, a decis să relaxeze anumite reglementări din domeniul agriculturii și să plătească sume mai mari în avans.

‹ adv ›

Fermierii vor putea acum să primească până la 70% din plata lor directă şi 85% din ajutorul pentru dezvoltare rurală la jumătatea lunii octombrie în loc de decembrie și vor putea, de asemenea, să utilizeze terenurile pe care în mod normal nu le-ar fi folosit pentru producţie pentru a-şi hrăni animalele – o derogare de la anumite cerințe de „înverzire” a sectorului agricol.

Comisia are în vedere și adoptarea unor derogări suplimentare privind înverzirea, în vederea acordării unei mai mari flexibilități agricultorilor pentru a produce furaje. Aceste măsuri vor fi deosebit de benefice pentru crescătorii de animale.

„Sunt foarte preocupat de aceste evoluţii climatice prelungite. Comisia, ca întotdeauna, este gata să-i sprijine pe agricultorii afectaţi”, a spus comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Phil Hogan.

Aceste derogări au atras însă critici din partea organizațiilor de protecție a mediului care spun că astfel de crize vor deveni mult mai dese.

„Cât timp guvernele și UE vor refuza să susțină metode agricole sustenabile, care nu amplifică schimbările climatice și sunt mai adaptate efectelor acestor schimbări, criza va fi noul normal”, a comentat Greenpeace.

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›