luni, 23 decembrie, 2024
1.1 C
Chișinău
HomepageAdvertorialeSerghei Bîcov, despre condimentele ASW: De la pasiunea de a găti gustos, am ajuns...

Serghei Bîcov, despre condimentele ASW: De la pasiunea de a găti gustos, am ajuns să producem condimente de calitate premium

Recomandate

Serghei Bîcov este omul din spatele condimentelor naturale ASW, importate din diferite țări ale lumii, iar ulterior combinate, ambalate și comercializate în peste 25 de magazine și rețele de supermarketuri din întreaga țară.

Afacerea, care a pornit de la hobby-ul de a găti gustos, s-a transformat, în anul 2016, într-un business de familie, unde fiecare membru contribuie cu munca sa la dezvoltare continuă a afacerii de succes. 

Serghei este de naționalitate ucrainean, dar s-a stabilit în Republica Moldova și, de mai bine de 7 ani, promovează cultura de a găti cele mai gustoase bucate tradiționale prin folosirea mixurilor de condimente naturale.

„Ideea de a transforma hobby-ul nostru într-o afacere a apărut prin anul 2016. Mai devreme însă, administram un magazin unde comercializam carne și produse din carne. În magazin era și o secțiune specială pentru condimente. Obișnuiam să pregătim carne marinată pentru cumpărătorii noștri, iar pentru aceasta experimentam și combinam diverse condimente pentru a obține un produs gustos și sănătos. 
Din comunicarea directă cu cumpărătorii, aflam care din marinade erau mai potrivite pentru ei. Așa a apărut ideea de a dezvolta un business pe segmentul producerii condimentelor. Fiind o specializare îngustă, am avut posibilitatea de a ne dezvolta și de a obține succes în această ramură. Sunt de părerea că, specializarea pe un singur domeniu este unica șansă de a avea succes”. 

Următorul pas pe care l-a făcut Serghei Bîcov a fost să cerceteze dacă aceste mixuri de condimente vor fi cumpărate de către oameni, dacă există cerere pentru produsul pe care doreau să-l propună pieții locale. 

„Am început să participăm la diferite târguri, iarmaroace, expoziții și am înțeles că există oameni care, la fel ca și noi, iubesc să gătească gustos și că, în mare parte, gustul final al mâncării depinde de calitatea condimentelor pe care le folosesc. Din start am stabilit că condimentele și mixurile noastre nu vor conține sare, doar materie primă de calitate superioară. Așa am creat propriile mixuri de condimente, le-am îmbunătățit, conform solicitărilor pe care le-am adunat de la diferiți consumatori, le-am echilibrat. La moment, condimentele noastre sunt de calitate premium”.

Fondatorul spune că clienții lor sunt oamenii care apreciază calitatea și nu sunt mulțumiți de condimentele pe care le pot procura de la orice punct de comercializare. 

„Dacă e să facem o comparație a mixurilor și condimentelor din comerț, atunci în 90% în compoziția lor vom găsi sare, dar și zahăr, amidon, coloranți, conservanți sau chiar și făină de porumb. Noi nu utilizăm asemenea adaosuri, propunem condimente naturale – acesta este și motto-ul nostru”.

Când au realizat că produsele pe care le comercializează sunt căutate și apreciate de consumatori, au decis să-și legalizeze afacerea și au creat un SRL, până atunci activând în bază de patentă.

„Mai apoi, am început să propunem condimentele noastre spre comercializare în diverse rețele din țară. Nu suntem o companie mare ca să putem acoperi cereri mari, dar suntem bucuroși că avem clienți fideli, care sunt gata să vină cu recenzii față de produsul nostru, iar aceasta ne ajută să îmbunătățim unele mixuri sau să elaborăm altele noi”.

Printre obiectivele importante la capitolul stabilirea parteneriatelor cu lanțurile de magazine se numără colaborarea cu Kaufland Moldova, despre care antreprenorul spune că este una necesară pentru compania sa. 

Chiar dacă, la moment, vând doar 20 de tipuri de condimente și mixuri, această colaborare le permite să ajungă la un număr cât mai mare de clienți, din diferite categorii sociale.

„Dispunem de un spectru larg de condimente, pe gustul fiecărui cumpărător. Nu a fost ușor să ajungem cu produsul nostru pe rafturile Kaufland, dar datorită suportului pe care l-am avut în cadrul unui program de granturi, am beneficiat de consultanță în business, din partea unor specialiști de top, care ne-au și ajutat să avem un dialog cu managerii Kaufland. Ulterior, am expediat mostre de condimente în România, după care am fost informați că putem comercializa anumite produse din gama de condimente pe care le avem. Cred că este un parteneriat necesar pentru a putea avea acces la toate categoriile de cumpărători”. 

Clienți fideli ai condimentelor și mixurilor companiei ASW, sunt și unele cafenele, restaurante din țara noastră. 

„Am constatat că, în ultima perioadă, consumatorii noștri au așteptări și cerințe mai mari față de produsele, bucatele pe care le consumă, astfel că atunci când merg într-un restaurant apreciază foarte mult gustările care au fost pregătite cu condimente naturale”. 

La moment, cea mai eficientă metodă de promovare a condimentelor rămâne participarea la diferite târguri și expoziții, acolo unde au posibilitatea de a interacționa cu consumatorii, care le spun despre așteptările pe care le au de la produs, ce ar trebui să îmbunătățească, a mai menționat antreprenorul.

„Fiind o companie mică, putem foarte rapid să reacționăm la diferite solicitări ale clienților noștri. Pot spune cu mândrie că, astăzi, suntem la un pas de export, doar că avem nevoie de puțin timp, pentru a dezvolta potențialul, dar și pentru a realiza rebranding-ul companiei. Până la moment, comercializăm sub marca ASW – ceea ce înseamnă din engleză „Condimente din întreaga lume”, acum ne propunem să avem o altă marcă comercială, care să ne reprezinte și să fie mult mai sugestivă pentru consumatorii locali. 
Astfel, tindem să creștem cultura de utilizare a condimentelor în rândul populației. În plus, vom veni cu un tip nou de condimente specifice pentru anumite regiuni ale lumii, am observat că există cerere și pentru astfel de produse. Dar, cel mai important, dorim, și pe viitor, să folosim doar materie primă de cea mai înaltă calitate, certificată”. 

Serghei Bîcov consideră că prin intermediul mixurilor vine cu o soluție perfectă pentru oamenii care doresc să pregătească bucate gustoase, dar fără să cumpere 10 tipuri de plante, pe care trebuie să cunoască cum să le combine, pentru a obține gustul dorit.

„De la începutul activității, materia primă utilizată, a fost cea din import, deoarece nu toate plantele necesare pot fi cultivate în Republica Moldova. Cea mai mare problemă totuși a fost faptul că nu am identificat, la începutul afacerii, o uscătorie gată să pregătească pentru noi materia primă. Pe parcurs,  am găsit mai mulți fermieri care vor să cultive plantele necesare pentru mixurile noastre de condimente. Acum deja știm că au fost create și câteva uscătorii, inclusiv pentru plante, dar urmează să discutăm despre o eventuală colaborare”. 

Astfel, în ceea ce ține de planuri pentru viitor, își propun să utilizeze, la producerea mixurilor, materie primă autohtonă. În așa mod, vor susține producătorii locali și munca pe care o depun aceștia. Totodată, speră mult să exporte produsele peste hotarele țării. 

„Din cauza pandemiei, dar și a războiului din Ucraina, ne confruntăm cu mai multe provocări. De obicei, importam ambalajul pentru condimente din țara vecină, dar din cauza războiului nu am putut importa, am decis să procurăm un utilaj pentru ambalare. Astfel, am început să producem propriile ambalaje pentru condimente”. 

Serghei Bîcov povestește că, cele mai solicitate condimente, pe piața locală, sunt cele care se folosesc la prepararea bucatelor tradiționale cum ar fi bucate din carne, pește, cartofi, sarmale, pilaf. 

La fel, se bucură de interes din partea cumpărătorilor și condimentele din plante italiene, probabil din considerentul că foarte mulți oameni de la noi muncesc acolo, călătoresc sau vizitează această țară regulat. 

Acest material a fost realizat cu suportul financiar Kaufland Moldova în cadrul campaniei „Produs din Moldova. Proaspăt de-acasă”. Mai multe detalii despre cum puteți deveni furnizor și ce condiții trebuie să întrunească un potențial partener de livrare a produselor către Kaufland Moldova urmăriți pe acest link

Tatiana Caraman
Tatiana Caraman
Staff Editor

Citește și ›

Advertoriale