Meiul se cultivă din cele mai străvechi timpuri, pentru boabele sale, valoarea nutritivă a acestora este asemănătoare cu boabele celorlalte cereale, 10,6% substanţe proteice, 61,1% extractive neazotate, 3,6% grăsimi, 8,1% celuloză. Se mai foloseşte în hrana animalelor, sub formă de boabe, siloz sau masă verde.
În ultimi ani, meiul reprezintă o pondere foarte mică in structura de culturi. În prezent meiul intră în atenţia fermierilor ca plantă furajeră, cultură de bază sau cultură succesivă, datorită perioadei de vegetaţie scurtă, de aproximativ două luni de zile. Recoltat în faza de lapte ceară constituie un excelent furaj, atât pentru masă verde cât şi pentru însilozat. Tehnologia de cultivare a meiului este complect mecanizată în totalitate. Meiul dă producţii ridicate şi din punct de vedere chimic este foarte asemănător cu boabele de porumb. În alte regiuni ale globului boabele de mei sunt folosite în alimentaţia omului India, China, Oriental Apropiat şi Rusia unde meiul se numără printre cele mai importante culturi pentru gris şi păsat.
Sistematică şi soiuri
Meiul apaţine familiei Gramineae, tribului Paniceaie. După inflorescenţă el se subdivide în trei varietăţi, varietatea effusum, cu panicul răsfirat, varietatea contractam, cu paniculul mai strâns şi aplecat, varietatea compactum cu paniculul dens, de formă globuloasă. După culoarea bobului se pot distinge, var. album (meiul alb), var. luteum, nigrum şi bicolor, varietăţi cultivate în zonele cu climă caldă şi aridă (R. Sarno, 1981). La noi se cultivă meiul de culoare albă dar se poate întâlni in unele zone şi celelalte varietăţi, îndeosebi luteum.
Particularităţi biologice
Seminţele de mei formează la germinaţie o singură rădăcină embrionară, la adâncimea de 2-3 cm în sol, Sistemul radicular al plantei este fasciculat, bine dezvoltat, rădăcinile lui pot ajunge până la 100 cm.
Sistemul radicular al sorgului este foarte bine dezvoltat, cea mai mare parte de rădăcini se găseşte în orizontul 0-40 cm. iar lateral merge până la 30 cm., uneori rădăcinile de mei ajung în sol până la adâncimea de 1m. Astfel se explică marea lui rezistenţă la secetă.
Tulpina plantelor de mei este păroasă, fistuloasă, înaltă de 100-150 cm. şi lignificatră la bază.
Capacitatea de lăstărire a tulpinilor de mei este ridicată, însuşire dorită pentru culturile furajere şi nedorită pentru culturile de boabe.
Inflorescenţa meilui este un panicul lung de 15-25 cm. foarte ramificat, în inflorescenţă boabele au coacere neuniformă, pe aceiaş plantă se pot găsi boabe maturate dar şi boabe în faza de coacere în pârgă.
Bobul are formă rotund, cu MMB cuprins între 5-6 g.
La începutul perioadei de vegetaţie ritmul de creştere al meiului este redus şi se poate uşor îmburuiena, după care ritmul de creştere devine foarte accentuat.
Rotaţia
Plantele care permerg cultura meiului trebuie să lase terenul curat de buruieni, din motive lesne de înţeles, meiul la începutul perioadei de vegetaţie creşte încet şi se poate îmburuiena uşor.
Meiul nu suportă monoculture, în rotaţia de cultură el dă producţii mai mari cu până la 80%, faţă de monocultură. În cultură succesivă meiul se seamănă în primul rând după orz şi grâu.
Fertilizarea
Pentru 100 kg. boabe uscate, cu producţia aferentă de frunze şi tulpini, planta de mei foloseşte din sol, 3,0 kg. azot 1,4 kg. fosfor şi 3,5 kg. potasiu.
Reacţia meiului la îngrăşăminte este puternic influienţată de umiditate şi natura solului, în regiunile secetoase, reacţia este foarte slabă, din care cauză este recomandat ca îngrăşămintele pe baza de azot şi fosfor, date împreună, să fie date plantei premergătoare.
Lucrările solului
Lucrările solului care se fac pentru mei sunt asemănătoare cu ale celorlalte gramine. Patul germinativ realizat trebuie să fie bine mărunţit, aşezat şi curat de buruieni.
Sămânţa de mei când ajunge în sol trebuie să găsească condiţii optime de germinaţiie adică un pat tare si plapuma moale, pentru a putea să germineze în condiţii bune.
Sămânţa şi semănatul
Meiul se seamănă târziu, când temperatura solului depăşeşte în mod constant 10-12*C. Adâncimea de semănat la mei este de 3 cm. variază în funcţie de condiţiile pedoclimatice.
În cultură succesivă, meiul se seamănă până cel târziu la 15 iulie în zona de câmpie şi la 10 iulie în zonele colinare.
Cantitatea de sămânţă la hectar, la meiul semănat in cultură obişnuită, norma de semănat recomandată este de 15-18 kg/ha. Iar în cultură succesivă se recomandă 24-25 kg/ha. .
Lucrări de îngrijire în cultura meiului
Meiul poate avea o răsărire neuniformă determinată de crusta solului apărută după semănat, de îmburuienare după răsărire şi de ritmul redus de creştere în prima parte de vegetaţie.
După semănat, tăvălugirea contribuie la o foarte bună răsărire a plantelor, imediat după răsărire se poate aplica o lucrare cu sapa rotativă sau cu pieptenele de buruieni.
În prezent este bine asigurată combaterea buruienilor din culturile de mei cu ajutorul erbicidelor, acestea se pot folosi preemergent sau postemergent în funcţie de tehnica de lucru aleasă, erbicidele folosite vor fi alese conform CODEXULUI pentru această cultură.
Recoltarea meiului
Recoltarea meiului se face când 70-80% din boabe au ajuns la maturitatea tehnologică. Recoltatul meiului se face direct cu combina reglată pe specificul plantei de mei. Imediat după recoltare seminţele de mei se pun la uscat pentru a nu se deprecia recolta, pentru siloz, meiul se recoltează plantă întreagă, direct cu combina de recoltat furaje, în acest caz recoltatul începe când plantele au ajuns în faza de lapte ceară, iar plantele se toacă cât mai mărunt.
Producţiile obţinute în cultură succesivă sunt de 800 – 2.500 kg/ha, se mai produc 2.500-3.500 kg./ha. fân de calitate bună, dacă facem siloz producţi estimativă este de 15-25 t./ha. masă verde.
Sursa: recolta.eu
Comentarii