‹ adv ›
‹ adv ›
‹ adv ›
luni, 15 iulie, 2024
37.2 C
Chișinău
‹ adv ›
HomepageȘtiriSingura păstrăvărie din Moldova - mai eficientă prin Programul de retehnologizare și eficiență energetică...

Singura păstrăvărie din Moldova – mai eficientă prin Programul de retehnologizare și eficiență energetică a IMM

Comentarii

‹ adv ›
‹ adv ›

De aproximativ 6 ani, Dumitru Bîrlădeanu și tatăl său administrează singura păstrăvărie din Moldova, cunoscută printre turiști sub numele de „La Păstrăvărie”, însă denumirea oficială este „MD Village”.

Situată în satul Naslavcea, raionul Ocnița, în preajma faimoasei insule sub formă de inimă și a „Lacului albastru”, păstrăvăria bucură vizitatorii cu activități complexe.

Dumitru a construit și un hotel cu bazin acoperit, o zonă de odihnă cu foișoare și peisaje unice.

‹ adv ›

Afacerea s-a dezvoltat și mai mult după ce antreprenorul a obținut un grant de aproximativ 420 de mii de lei pentru instalarea unei centrale fotovoltaice.

Finanțarea nerambursabilă i-a fost acordată prin intermediul Programului de retehnologizare și eficiență energetică a întreprinderilor mici și mijlocii, finanțat de Guvernul Republicii Moldova și Uniunea Europeană, și gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului.

În prezent, piscinele din cadrul agropensiunii sunt încălzite cu energia produsă intern, ceea ce contribuie mult la optimizarea cheltuielilor și promovarea sustenabilității ecologice.

‹ adv ›

Prin utilizarea energiei verzi, antreprenorul demonstrează o atitudine prietenoasă față de mediu și, în același timp, adaugă valoare experienței turistice.

Amintim că, recent ODA a deschis apelul pentru aplicare în cadrul acestui program.

Astfel, antreprenorii din Republica Moldova pot obține finanțare nerambursabilă de până la 2 milioane de lei pentru tehnologizarea și retehnologizarea afacerilor și până la 1,5 milioane de lei pentru achiziționarea echipamentelor care vor asigura reducerea consumului de energie electrică.

‹ adv ›

Agenții economici interesați de acest mecanism de suport beneficiază de expertiză gratuită în identificarea necesităților energetice și asistență pentru aplicarea la Program.

Depunerea aplicațiilor se face online, completând formularul pe acest link.

Pentru mai multe informații, consultați Ghidul de aplicare sau sunați la telefonul +373 22 225 799.

Nu ratați oportunitatea de a dezvolta afacerea voastră și de a contribui la un viitor sustenabil!

‹ adv ›
‹ adv ›

Comentează

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

‹ adv ›

Recomandate

‹ adv ›