Ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, Ion Perju, în cadrul unei vizite de la sfârşitul săptămânii trecute în raionul Ştefan Vodă, s-a arătat nemulţumit de situaţia în care se află stația de pompare și cea de irigare din satul Talmaza. Oficialul a declarat că, în cel mai scurt timp, staţiile vor fi transmise Asociațiilor Utilizatorilor de Apă.
„Din păcate, cea mai mare stație de pompare din fosta Uniune Sovietică este în prezent într-o stare dezastruoasă. Sunt profund dezamăgit de felul cum autoritățile locale au gestionat aceste active strategice pentru economia națională. Aceeași situație dezastruoasă am găsit și la stația de irigare. Problema accesului la apă este una stringentă și este necesar să utilizăm rațional toate oportunitățile, fără a distruge, a pierde sau a irosi capacități și investiții”, a declarat Ion Perju.
Ministrul a precizat că, în perioada imediat următoare, în regim prioritar, va fi inițiată procedura de transmitere a stațiilor către Asociațiile Utilizatorilor de Apă, pentru a fi identificate soluții optime de reabilitare a acestora.
Perju a dat asigurări că Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului va depune eforturile necesare, împreuna cu colegii de la Fondul de Dezvoltare Durabila și Agenția Proprietății Publice, pentru a urgenta procesul de transmitere.
Totodată, cu membrii Asociației Utilizatorilor de Apă, în gestiunea cărora va fi transmisă stația, vor fi purtate discuții despre capacitățile existente pentru reabilitarea acesteia, iar împreună cu reprezentanții Fondului de Dezvoltare Durabilă vor fi identificate soluții pentru a contribui la atragerea investițiilor în acest sens.
Anterior, staţia de la Talmaza a figurat şi într-un raport al Curţii de Conturi, care atesta aici stare de lucruri nesatisfăcătoare şi datorii considerabile la bugetul de stat.
Comentarii